DISTRIBUIȚI

ASU Poli a parafat al treilea transfer al perioadei de vară. După ce a fost testat câteva zile, portarul Harrison Devenish-Meares a semnat pe doi ani cu alb-violeții, după ce anterior, au semnat Cosmin Bîrnoi, Adrian Zaluschi și Claudiu Pamfile, care și-a prelungit înțelegere.

Australianul are 1,90 înălțime și 24 de ani și a fost legitimat până acum la Rockdale City, Northern Tigers FC (ambele în Australia), South Florida Bulls, Phoenix FC (SUA) şi Rapid Bucureşti. La giuleșteni nu a apărat la prima echipă, ci doa rșapte meciuri la satelitul din Liga 3. Harrison Devenish-Meares este acum singurul jucător străin din lotul lui ASU Poli. Pe postul de portar e sub contract George Păduraru, iar clubul îl testează pe Robert Popeț, care apațrine de Dumbrăvișa.

Austrlianul spune că-i place Timișoara. ”Iubesc deja atmosfera de aici, e o mentalitate grozavă, toată lumea zâmbeşte şi e bine primitoare. De la antrenori, jucători, până la oamenii din Timişoara pur şi simplu, toţi sunt foarte calzi. Simt această atmosferă în oraş, cred că voi fi fericit aici. Ştiam că există o înfrăţire la nivel de fani cu cei ai Rapidului şi am urmărit meciurile dintre cele două, evident. Ştiu că există o imensă tradiţie fotbalistică şi un apetit pentru succes aici. Ştiu că Politehnica are o istorie de 100 de ani! Aşteptăm suporterii alături de noi în tribune”, spune Harrison Devenish-Meares.

Poli caută adversar pentru amicalul de sâmbătă, deoarece deși urma o deplasare la CSM Reșița, cărășenii spun că nu sunt pregătiți de joc. Sunt șanse să fie un adversar din zona Oradiei.

LĂSAȚI UN MESAJ