Raportarea oficială de miercuri privind cazurile de coronavirus ne anunță că în 6 mai, am depășit 14.000 de cazuri la nivel național. Avem o creștere destul de mare și în Timiș, cu din nou mai multe cazuri noi depistate. Totuși, în cel mai vestic județ al țării și vindecările cresc, conform informațiilor postate de primarul Timișoarei referitor la Spitalul „Victor Babeș”.

România are azi un număr de 14.107 cazuri totale, după ce în ultimele 24 de ore au fost depistate 270 de cazuri noi de infectare cu covid-19. Numărul total de cazuri vindecate a ajuns la 5.788, iar cel al deceselor, la 858. În țară, 244 de persoane se mai află la ATI din cauza noului virus. În afara țării, 2.405 cetățeni români au fost confirmați cu coronavirus, dintre care 96 au murit, iar 21 au fost declarați vindecați. În țară, s-au procesat 217.139 de teste. În carantină instituționalizată se află 13.545 de persoane, iar 20.634 de oameni se află în autoizolare.

Timișul a ajuns la 474 de cazuri totale, față de 461 ieri. Așadar, sunt 13 cazuri noi. Județul e pe locul 10 ep țară, după Suceava, București, Arad, Neamț, Hunedoara, Botoșani, Mureș, Brașov și Bihor. Marți seara, primarul Robu a anunțat că după 16 noi vindecări, al Spitalul ”Victor Babeș” mai erau 103 pacienți internați. ”CEA MAI BUNĂ SITUAȚIE DINTOTDEAUNA!”, a fost mesajul primarului. Dintre județele limitrofe, Aradul a ajuns la 625 de cazuri, Hunedoara, la 545, iar Caraș-Severin, la 108.

LĂSAȚI UN MESAJ