DISTRIBUIȚI

Autoritățile timișene au votat noi restricții adoptate astăzi în județul Timiș, după ce ratele de infectare cresc. Denta va avea restricții de circulație noaptea, la final de săptămână, iar magazinele se vor închide la ora 18. De asemenea, s-au impus noi măsuri la  Giulvăz, Bucovăț, Jebel , Criociova, Darova și Secaș.

Denta e prima localitate revenită pe Anexa 2 după luni de zile. Măsurile se impun de mâine. ”Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, convocat de prefectul Zoltan Nemeth, astăzi, în ședință online, a aprobat o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile, în baza căreia sunt stabilite restricțiile conform HG 826/2021. În cadrul ședinței de astăzi, UAT Denta a fost trecută pe anexa 2, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 4/1000 de locuitori și mai mică de 7,5/1000 de locuitori”, transmite Prefectura Timiș.

Iată măsurile suplimentare impuse la Denta:

– Se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică în intervalul orar 20:00 – 5:00, cu următoarele excepţii:
a)deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b)deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă, precum şi pentru achiziţionarea de medicamente;
c)deplasări în afara localităţilor ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicţiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;
d)deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori decesul unui membru de familie.
– Operatorii economici care desfăşoară activităţi de comerţ/prestări de servicii în spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, sunt obligați să îşi organizeze şi să îşi desfăşoare activitatea, în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 5,00-18,00. În intervalul orar 18:00 – 5:00, operatorii economici pot desfășura activitatea de livrare la domiciliu.
 
– Se suspendă activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise în domeniul sălilor de sport şi/sau fitness.
 
Aceste măsuri sunt suplimentare față de cele care se aplică la depășirea incidenței de 3/1000 de locuitori.
De asemenea, de mâine, Giulvăz, Bucovăț, Jebel și Criciova au trecut pe anexa 3 , cu rate de infectare de peste 3/1000. Asta înseamnă că se interzic evenimentele private, inclusiv la Bucovăț, unde este o locație pentru astfel de evenimente precum nunți sau botezuri. ”Unitățile administrative teritoriale Giulvăz, Bucovăț, Jebel și Criciova au fost trecute pe anexa 3, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mica de 4/1000 de locuitori”, mai anunță autoritățile.

De sâmbătă, la Darova și Secaș, evenimentele se vor face cu număr mai mci de participanți, ca la Găvojdia, Dudeștii Noi și la Ciacova. ”Unitățile administrative-teritoriale Darova și Secaș au fost trecute pe anexa 4, având o rată de infectare mai mare de 2/1000 locuitori și mai mică de 3/1000 locuitori. Pe anexa 4 se mai află, la ora actuală, UAT-urile Găvojdia, Dudeștii Noi și Ciacova”, mai informează autoritățile.

LĂSAȚI UN MESAJ