DISTRIBUIȚI

Deși astăzi Timișoara a depășit cu mult rata de infectare de 6, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a reunit de dimineață și a luat decizii aferente ratelor de sâmbătă. Asta înseamnă că luni, la Timișoara vor mai putea fi deschise restaurantele la interior și se vor mai putea face nunți. 

Luni însă va fi o nouă ședință CJSU. Deocamdată, de luni s-au impus restricții în 22 de localități din județ. În șase comune, între care și Dumbrăvița și Moșnița Nouă, de luni nu se va mai putea servi nimic la restaurant în interior, indiferent de certificat verde sau nu, magazinele se vor închide la final de săptămână seara la 18, iar de la ora 20 se va circula cu declarație, în absența certificatului verde. ”UAT-urile Dudeștii Noi, Dumbrava, Dumbrăvița, Mașloc, Moșnița Nouă și Pădureni au fost trecute pe anexa 2, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 6/1000 de locuitori și mai mică de 7,5/1000 de locuitori”, transmite Prefctura Timiș.

La Lugoj și în alte nouă comune se intră în scenariul roșu și va fi nevoie de certificat verde pentru mai mult activități. „Municipiul Lugoj, UAT-urile Bethausen, Birda, Coșteiu, Giarmata, Otelec, Remetea Mare, Săcălaz, Sânmihaiu Român și Uivar au fost trecute pe anexa 3, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 3/1000 de locuitori și mai mică de 6/1000 de locuitori”, se arată în același comunicat.

Alte șase comune intră în scenariul galben. „UAT-urile Belinț. Biled, Cărpiniș, Checea, Chevereșu Mare și Margina au fost trecute pe anexa 4, cuprinzând UAT-urile cu rata de infectare mai mare de 2/1000 de locuitori și mai mică de 3/1000 de locuitori”, se mai arată în informarea autorităților.

LĂSAȚI UN MESAJ