Proiectul de reabilitare completă a bulevardului Cetății este primul proiect decontat pe noul ciclul de finanțare europeană, 2021-2027. Un proiect care a adus și critici, prin prisma numărului mare de semafoare, dar și al gardurilor aduse ca de la sueprmarket amplasate pe trotuar, soluție nemaivăzută niciunde într-o țară civilizată, dar despre care ni se spune că a fot necesară pentru siguranță.
Fritz a uitat probabil că nu mai e campanie electorală și a început conferința de final de proiect cu veșnica placă obosită despre amenințare extremei drepte, bla-bla ep care nu are sens să-l redăm. ”Este primul proiect finalizat pentru că noi am început acest proiect înainte de linia de finanțare. Municipiul a plătit acest proeict. De la 70 de milioane de lei, cu actualizările de costuri, am ajuns la 110 milioane. Tocmai pentru că suntem un oraș prosper nu ne bazăm doar pe fonduri europene pentru a împinge anumite proiecte. Doar, cu ghilimele, 76 de milioane de lei au fost fonduri europene. De aceea e important ca pe viitor să avem o bază sănătoasă a veniturilor proprii. Calitaetea aerului înainte aici era foarte proastă. Acum toți indicatorii sunt pe verde”, a spus edilul, care a anunțat că din primăvară, s-au înregistrat 6,5 milioane de călătorii pe liniile de tramvai 4 și 7.
Proiectul a fost început, la nivel de acte, pe vremea lui Robu, pe Programul Operațional 2014-2020, era pe o listă de rezervă. Astfel, a fost avansat pe poziție eligibilă pe Programul Operațional Vest 2021-2027 și e primul proiect închis în actualul ciclu de finanțare. ”E primul proeict pe care îl închidem cu actualul program. Am dovedit că sistemul funcționează cu acest proiect. A fost o relație de încredere, prin care primăria și-a asumat acest proiect, urmând ca apoi să ne putem asuma proiectul pe finanțare europeană. Nivelul prafului, dar și de zgomot au scăzut foarte multe. Trecerile de pietoni și rampele sunt la nivel, ceea ce e foarte important pentru persoanele care au nevoie de acest lucru. Sunt coșuri de gunoi cu colectare selectivă, sunt stații cu ecrane moderne, digitale”, a spus directorul aDR Vest, Sorin Maxim.
TimișPlus a întrebat de ce nu s-au ales acele mici structuri de tip „U” sau ”C” pentru a blocat eventualii parcagii „dornici” să blocheze trotuare, iar în loc s-au pus acele garduri mari, de tip supermarket, cum găsim la casele de marcat. Managerul de proiect a dat un răspuns interesant, referitor la riscul ca mașinile să ”derapeze” din cauza vitezei pe trotuare. ”Din motive de siguranță. Acele C-uri nu erau destul de sigure. Cred că decât un mort, mai bine o soluție inestetică. Alte soluții nu puteam găsi, și e doar in zonele intens circulate”, a spus managerul de proiect Mihai Florescu, directorul Direcției generală de investiții și mentenanță din primărie.
Primarul vrea să reabiliteze și zona Traian, să ducă linia de tramvai la Solventul, să reabiliteze zona Mocioni și Calea Șagului, dar și bulevardul Liviu Rebreanu, dar visează și la extinderea liniei de tramvai pe Calea Torontalului și spre Moșnița. Spune că orizontul e de 10 ani, pentru că fondurile europene nu se mai acordă pentru asfaltări de trame stradale. ”Nu sunt de acord cu politica UE. Dacă Munchenul nu mai are nevoie de bulevarde refăcute, noi avem nevoie, inclusiv pentru a închide niște inele, pentru că ele sunt acum deschise și asta va reduce traficul. Faptul că nu există nicio linie de finanțare este o greșeală de politici publice”, a explicat Dominic Fritz.
Sorin Maxim a confirmat ceea ce a spus și Ruben Lațcău recent, că nu se mai dau atât de mulți bani europeni pentru a continua astfeld e refaceri de ulevarde. ”Schimbarea asfaltului nu reprezintă mobilitate. Asfaltul poate fi schimbat pe benzi de circulație, dar și unde circulă autobuze, piste de bicicilete, trotuare. Sunt aceste excepții pe care primăria le-a menționat. A devenit o regulă ca faptul că schimbăm asfaltul la fiecare ciclu de finanțare. Începem o investiție, iar la următorul ciclu, reparăm. Nu este eficient financiar. Un astfel de proiect trebuie să fie eficient cel puțin 20 de ani, pentru că un oraș nu-și permite să schimbe lucrurile atât de des. E mai ușor să întreții în fiecare an”, a precizat Maxim, dar fără să ia în calcul că sunt bulevarde din Timișoara unde nu s-au făcut lucrări majore de decenii.
Primul proiect a fost ”vizitat” și de Ascanio Troiani, manager de program în cadrul Comisie Europene, Directoratul Regional pentru Politica Regională. ”Proiectil este o mare realizare, nu doar pentru ADR Vest, ci și în general, pentru Comisia Europeană și Uniunea Europeană”, a spus ilalianul. Altfel, responsabil din cadrul ADR Vest a recunoscut că nu mai mergea cu tramvaiul, până s-a plimbat cu fetița ei de 4 ani, ceea ce arată cum, de multe ori, autoritățile se rup de nevoile clasei de mijloc. ”Este primul proiect contractat, realizat și rambursat la nivel european. Dincolo de cifre, mă bucur că este un proiect frumos vizual, verde”, a spus Georgiana Radac, director autoritate de management (ADR Vest).