DISTRIBUIȚI

Vizita minsitrului Sănătății Ioana Mihăilă la Timișoara a fost un bun prilej pentru noi promisiuni pentru ”poporul” timișean și nu numai. Ministra a vizitat și Spitalul Județean alături de președintele CJT Alin Nica, iar cu acest prilej, s-a vorbit despre viitorul corp pentru ATI, UPU și Centru de Mari arși, dar și de noua maternitate, pentru care șantierul încă nu a început.

Alin Nica a vorbit despre cele două proiecte, făcute cu bani de la Banca Mondială, dar și despre propunerile pentru PNRR. ”Toate aceste investiții vin să completeza acest ansamblu spitalicesc și să creem un adevărat hub de sănătate pentru județul nostru, pentru Timișoara și pentru regiunea noastră. Plus alte investiții pe care le vom face în anii ce vor urma, în dotări, în reabilitarea clădirii principale a Spitalului Județean sau în proiectele pe care noi le vom propune pentru PNRR. Aici sănătate are un rol central. Avem cinci mari proiecte pe care le propunem: pe lângă reabilitarea clădiri principale avem centrul de reproducere asistată, Institutul de Boli Cardiovasculare, Intitul Regional de Oncologie Timișoara și Centrul de Recuperare de la Lovrin”, a declarat președintele CJT.

Momentan, Centrul de Mari Arși de la Timișoara este situat în clădirea Casei Austria, unde funcționează și Politraumatologia. Ministra Ioana Mihăilă a lăudat centrul de la Timișoara. ”Țin să vă mulțumesc pentru eforturile pe care le-ați făcut pentru acest Centru de Mari Arși, pentru că știm că avem niște termene. Cu colaborarea cu autoritățile locale și conducerea spitalului, Centrul de Mari Arși de la Timișoara a reușit să fie printre cele mai avansate ca maturitate tehnică printre cele trei centre care sunt finanțate de Banca Mondială și sunt gestionate de Ministerul Sănătății”, a precizat Mihăilă.

Până se vor realiza proiectele pentru cele două clădiri noi, Spitalul Județean are și un proiect mai mic, cu o unitate modulară pentru ATI. Proiectul are finanțare, dar mai trebuie dat și terenul în acte, de către primăriei. Unitatea modulară ar urma să fie amplasaăt în sptalele Ortopediei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ