DISTRIBUIȚI

Timișoara nu prea se mai poate extinde, deoarece în multe zone a ajuns la limita cu comunele periurbane. Zona de nord-est, până la Becicherecu Mic, face însă excepție, iar administrația Fritz dorește să elaboreze o strategie pentru o dezvoltare corentă în următorii ani, inclusiv cu un nou Spital Municipal în zonă, plus nu mai puțin de șase școli.

Autoritățile estimează că în zonă va fi un cartier de 1000 de hectare, cu o suprafață similară cu cea a Dumbrăviței. Zona este delimitată de Calea Aradului la est, străzile Grigore Alexandrescu și Ovidiu Balea la sud, de calea ferată la vest și de canalul Beregăsu, la nord. Fiind vorba de un areal mare, și oricum privat de unități de învățământ (primele școli sunt abia în zona Circumvalațiunii), în zonă, primăria vrea să facă nu mai puțin de șase școli noi, dar și șase centre de cartier. În acest cartier, cumva, va fi ”integrat” și Aerodromul Cioca. În plan este și ridicarea noului Spital Municipal, căci cu cel vechi, început acum peste două decenii, Ministerul Sănătății are planuri de Centru Oncologic, dar și a unui pavilion mare, un de Romexpo local, care să fie și centru de cercetare, în zona dinspre Universitatea de Agronomie. În zona vor fi și zona de sport și recreere, parcuri, iar municipalitatea vrea să lărgească străzile existente și, firește, să contruiască altele noi.

De asemenea, zona ar urma să fie una cu transport public utilazil, cu nu mai puțin de 21 de stații, nu ca acum, căci la ieșirea dinspre Torontalului circulă doar Expresul 6. Vor exista și piste de biciclete, pe lâmgă traseul pentru troleibuze, autobuze, dar și tramvai, căci municipalitatea are în gând prelungirea luniei 4 pe Calea Torontalului.”Ambiția noastră este să nu avem un alt cartier-dormitor, ci să dezvoltăm această zona, astfel încât să fie una dintre cele mai frumoase zone ale Timișoarei. Direcția de Urbanism a lucrat la elaborarea strategiei, împreună cu companiile de utilități, cu universitățile. Vreau să asigurăm o calitatea a vieții ridicată pentru locuitori”, spune primarul Dominic Fritz.

Deocamdată, s-a schițat un fel de strategie pentru dezvoltarea zonei, una pentru care deja exista multe PUZ-uri aprobate de ani de zile, mai ales că multe cartiere sunt deja în proces de construcție. ”Toată lumea s-a implicat benevol, din timpul liber, să ajungem în această fază, pe care o considerăm un pas necesar . Noi am pornit de la o idee foarte simplă, oamenii sunt deja proprietari de terenuri, au deja clădiri în zonă, sau sunt proprietari de autorizații de construcții. Am făcut o analiză complexă, din toate punctele de vedere”, spune arhitectul-șef, Gabriel Almăjan.

Strategia poate fi consultată aici. Ea va fi rpezentată în perioada 3-15 mai către cei impactați direct: proprietari, investitori, arhitecți, urbaniști, instituții, decidenți. De altfel, luni, 9 mai, ora 17, la primărie va avea loc o discuție cu proprietairi și investitorii din zonă. Pe baza discuțiilro s eva face un proiect de HCL, care va face și obiectul unei viitoare dezbateri publice.

LĂSAȚI UN MESAJ