DISTRIBUIȚI

Incident urât sâmbătă trecută, în Gara de Nord din Timișoara. La orele dimineții, un bărbat a fost agresat de un grup  de patru agenți de pază, care l-au bătut și jefuit.

Totul s-ar fi petrecut în jurul orei 7,30, înainte de răsăritul soarelui, iar agresiunea a început când omul aștepta trenul. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, agresorii și victima, un bărbat de 51 de ani, au ajuns apoi într-un birou, unde victima a fost dusă pentru a fi bătută departe de ochii unor posibili martori. Agresorii sunt agenți de pază, toți la aceeași firmă. Trei l-au bătut destul de serios, potrivit certificatului medico-legal, leziuni ce necesită 25 de zile de îngrijiri medicale.

Unul dintre agresori i-a furat mai multe bunuri victimiei, în biroul respectiv: un briceag de culoare roșie, un pachet de țigarete, o sticlă de băuturi alcoolice și încărcătorul telefonului mobil. Cel atacat s-a adresat Poliției Transporturi Timiș ulterior, când și-a mai revenit, iar oamenii legii i-au identificat pe atacatori, patru bărbați de 22, 23, 45 și, respectiv, 68 de ani.

Miercuri, trei dintre ei au fost reținuți pentru 24 de ore, adică exact cei care l-au și lovit pe om. Pentru cei trei, ieri s-a dispus plasarea în arest preventiv, și au fost duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Timiș. Pentru paznicul de 45 de ani, cercetările continuă pentru infracțiunea de purtare abuzivă. Prejudiciul a fost recueprat parțial.

Acțiunea de depistare a hoților s-a făcut cu ajutorul Biroului de Operațiuni Speciale Timișoara și Serviciul Criminalistic al IPJ Timiș.  Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, trei dintre inculpați sunt cercetați pentru purtare abuzivă, iar cel care a și furat, și pentru tâlhărie, plus purtare abuzivă.

LĂSAȚI UN MESAJ