DISTRIBUIȚI

În weekend a avut loc o nouă ediție Timișoara City Marathon, eveniment deja tradițional. Au fost peste 1500 de alergători, iar Bogdan Ibănescu a câștigat cursa principală, ce a pornit de la Otelec.

La fel ca la alte ediții, au fost patru curse la maratonul organizat de Asociația alergotura și susținută de câteva ediții și Universitatea Politehnica din Timișoara. Cursa de 42,2 km a fost Maratonul ”Cavalerii Cetății”. A mai fost și semimaratonul ”Eugeniu de Savoya”, Crosul de 10 km ”Poarta forforosa”, și Crosul ”Batalionul Banat”, pe distanța de 4 km. Denumiri deloc întâmplător alese, căci la 18 octombrie marcăm intarea principelui Eugen de Savoya în oraș și eliberarea de sub dominația otomană. Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a fost șie a implicată în eveniment. Au fost ăeste 1500 de alergători, din 13 țări.: 110 la maraton, peste 250 la semimaraton, peste 600 la cursa de 10 km și peste 500 la cea de 4 km. Bogdan Ibănescu a fost marele câștigător, cu un timp de 2 ore și 39 de minute.

Aproape 100 de participanți au fost minori, iar la cursa de 10 km au fost înscriși și doi cetățeni mai în vârstă:  Nicolae Potra, 71 de ani, și Etuska Fuslea 63 de ani. Finishul și startul au fost în Piața Victoriei, și toate cursele au implicat și o porțiune de 104 metri pe Stadionul Știința. ”De peste 100 de ani, Politehnica, unul dintre cele mai cunoscute branduri ale Banatului, este promotorul educației și sportului în Timișoara și în regiune, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care, din acest an, suntem parteneri, alături de Asociația Alergotura, în organizarea acestui eveniment de tradiție al orașului. De altfel, valorile din sport, cum sunt competitivitatea, fair-play-ul, curajul, onestitatea, camaraderia, spiritul de echipă, sunt și valorile noastre”, a spus președintele Senatului UPT Liviu Cădariu-Brăiloiu.

Toți participanții au primit medalii, iar podiumul și premii în bani și murături de la Otelec. Cu o zi înainte, au fost 104 curse pe Stadionnul Știința, mai precis, pe pista de tartan, pentru anii de existență a universității. Câte doi lideri au purtat steagul UPT la fiecare cursă. ”Mă bucur că în această zi frumoasă de toamnă comunitatea academică a UPT, colaboratorii și prietenii universității, dar și reprezentanții Asociației Alergotura, coorganizatori ai evenimentului, sunt alături de noi pentru a promova sportul, pe care Politehnica îl susține de peste 100 de ani. Evenimentul prefațează Timișoara City Marathon, din 27 octombrie 2024, care, din acest an, a trecut în organizarea Universității Politehnica Timișoara pentru a aduce împreună două dintre valorile perene ale Politehnicii – educația și sportul”, mai spune Liviu Cădariu-Brăiloiu.

Au fost și tururi ale facultăților, departamentelor, ligilor studențești, departamentelor administartive, dar și ale prietenilor UPT. De asemenea, studenții internaționali au fost prezenți cu steagurile universităților de proveniență. La final, mașinile de formula Student ale UPT Racing Team au fost pe pistă, alături de majoretele LAV Dance. Totul s-a terminat cu un Pasta Party.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ