Consilierii locali timișoreni au votat astăzi proiectul de buget al Timișoarei. Au fost mai multe amendamente, și discuțiile mai mult sau mai puțin (ne)constructive nu au lipsit, iar Fritz a arătat din nou că habar n-are despre orașul pe care a ajuns să-l conducă.
Bugetul petru 2024 este de 2.526.886.930 de lei, cu 1,23 de miliarde cheltuieli de funcționare și 1,28 de miliarde pentru investiții. După dezbaterea publică de luni, Dominic Fritz a precizat că a adus modificări pentru a duce la o stare normală străzile Elisabeta Rizea și Constructorilor, dar și pentru extinderea Școlii Gimnaziale nr. 27. Consilieru local Radu Țoancă le-a ătut obrazul useriștilor că propunerea a fost a lui, dar Bugarin și Fritz se lăudau cu ea, moment în care Fritz a făcut o gafă monumentală: ”Trotuarul lipsește de 30 de ani”, moment în care Țoancă i-a răspuns că nu exista strada aceea, dintre Dumbrăvița și Timișoara, acum trei decenii. Așa cum timișorenii știm bine, într-adevăr, acolo era câmp, dar Fritz era pe vremea aceea un copil de 10 ani, în Germania.
S-au mai votat amendamente. Ruben Lațcău a avut propuneri pentru investiții la Liceul ”Jean-Louis Calderon”, strada Remus Răduleț, acoperișul Liceului ”Ion Vidu” și investiții la Școala Gimnazială nr. 24. Cosmin Tabără a avut propuneri de două terenuri de sport pe strada Ion Rațiu din Mehala și Mangiuca din zona Plăvăț, investiții la Stadionul de rugby, Sala Olimpia și bazinul CSȘ Bega. Amanedamentlee celor doi au trecut la vot în calupuri.
Liberalul Simion Moșiu a avut amendament pentru Ceasul floral. Prima dată, amendamentul a picat, cu zece voturi ”pentru„, două abțineri și zece „împotriva”, dar nu au putut vota toți aleșii. Cu scandal, s-a relua,t și s-a ajuns la 13 voturi ”pentru”, două abțineri și 11 „împotriva”, așadar, trecere la limită. Liberalul Lorenzo Barabaș a avut amendamente pentru coșuri de gunoi aruncat selectiv în școli, trecut.
Sngurul amendament picat a fost al lui Andrei Meșter, dat afară din USR și care va trece la Reper, pentru un heliport pe Spitalul de Copii. a avut 12 voturi ”pentru”, trei abțineri și 12 ”împotriva”, pentru că prevedea diminuarea de la capitole cu contracte pentru care urma tăierea de facturi.