DISTRIBUIȚI

Dominic Fritz continuă în forță demolările prin oraș, de data aceasta cu o piesă mai ”grea” decât un gard sau o tonetă de termopan cu langoși și ”acareturi”. A venit rândul Arenei Viola, mai precis, barul și vestiarele, a lui Valentin Velcea să fie pusă la pământ!

Arena Viola se află strada Amforei, în cartierul Circumvalațiunii, iar solicitarea venit de la Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Instituția a solicitat primăriei să ia atitudine anul trecut. Astfel, s-a depistat că tot ceea ce a ridicat Valentin Velcea este făcut fără autorizație de construire. Fostul fotbalist are contract de închiriere din 2005, cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, instituție care spune că, din punctul său de vedere, și acest contract e expirat. Pentru cosntrucțiile ridicate ilegal, primarul a dat de anul trecut dispoziție de demolare, și Velcea a contestat. Însă instanța a dat dreptate primăriei, decizie definitivă și irevocabilă. Așa că în această dimineață, inspectorul școlar general adjunct Cosmin Hogea a mers la fața locului, alături de echipele de demolare. Cel mai probabil, terenul sintetic și balonul vor rămâne în picioare…

A durat ceva ore până ce cei de la Arena Viola și-au strâns lucrurile. ”Cartierul Dacia este cel mai dens locuit cartier din Timișoara. Aici funcționează 3 școli și 2 grădinițe, niciuna din cele 3 școli nu are teren de sport cu gazon natural, iar unele nu au o sală sportivă modernă. Este revoltător că în timp ce terenul Ministerului Educației era folosit de un privat, copiii Timișoarei duc lipsă de terenuri de sport. După ce am demolat construcțiile ilegale, fac apel la Inspectoratul Școlar Timiș să deschidă cei 18.700 mp care până acum au fost îngrăditi. Voi sprijini cu tot ce pot ca toți copiii din Dacia să aibă acces la infrastructură sportivă în cartierul lor”, a spus Dominic Fritz, primarul Timișoarei. La Arena Villa se vindeau și buturi alcoolice, prin firma MWT Sports.

Acum, terenul va reveni celor de la CSȘ Bega, Zilele acestea va continua demolare. La fața loculuia zi erau și polițiști locali, dar și echipele Colterm. Reamintim, Dominic fritz a mai dat dispoziții de demolare pentru fostul ștrand CFR, transformat în terasa Swiss House, fostul ștrand 53, gardul montat pe fosta stradă Cezar de Miliția comunistă și care acum separa două case de romi, un gard făcut în fața unei case de romi de pe Calea Aradului, o casă improvizată făcută tot de o familie de romi în cartierul Ronaț, gardul ridicat de primăriei în jurul terenului pe care nu s-au mai făcut ANL-uri de lângă Universitatea de Științele Vieții, vestiare și un bar ridicate în curtea fostului Liceu Agricol, o tonetă din Piața 700 și acum, Arena Viola.

Va urma, în mod probabil, Piața Aurora.

 

LĂSAȚI UN MESAJ