DISTRIBUIȚI

CFR Timișoara s-a impus cu 3-2 contra Sportului Ciorăști, în al treilea meci din disputa dintre locurile 4-5, pentru accederea în semifinală. În meciul din Moldova, gazdele s-au impus cu 3-1, iar ieri, la Timișoara, ”leoparzii” au câștigat cu 4-1.

De data aceasta, la diferență de 24 de ore, nu a mai fost așa de ușor. De altfel, Cioăștiul a început în forșă, cu un gol marcat de Dudău din minutul 3, cu un șut în forță. CFR a reușit să egaleze pentru patru minute, la o fază începută de la șutul de la semi-distanță a alui Ilaș, care s-a dus în transversală, dar Fernandes a fost aproape și a împins mingea cu capul între buturi. Imediat, oaspeții au revenit la conducere, după golul marcat de Toma Vincene, după o centrare venită din corner. Timișoara a rreușit să egaleze în minutul 8, prinacelași Fernadez, după o centrare venită din lovitură liberă.

Jocul a continuat foart echilibrat și s-a intrat cu 2-2 la pauză. În repriza a doua, Timișoara a ajuns destul de repede la patru faulturi comise, iar adversarul a presat foarte mult pentru a obține lovitura de pedeapsă de la 10 metri. Ciorăștiul a fost salvată la multe faze de portarul Marin. Cu cinci faulturi acumulate, Timișoara a avut o bară în minutul 35, prin Tifan, iar în minutul următor,, căpitanul oaspeților, Dumitru Ion, a fost eliminat, după al doilea cartonaș galben. În cele din urmă, în antepenultimul minut, Krisztian Boda a amrcat cu un șut în forță, iar jocul cu Ovidiu Aramă ca zburător nu a produs rezultatul dorit pentru Sportul.

Robert Lupu a punctat că CFR și-a atins obiectivul, dar va încerca să încurce Deva în semifinale. ”Ieri am fost și noi și ei tensionați, dar azi s-a jucat bine de tot. Chiar dacă noi am avut ocaziile, am avut o aversitate mult mai bună. Ieri mi s-a părut că putema să câștigăm mai ușor, mai detașat. Azi am avut meci greu. N-au stat jos acolo, portarul lor a fost incredibil, a scos tot. Dar bine că am câștigat. Acesta este obiectivul nostru, să intrăm în primele patru. De aici, presiunea pe băieții nu mai este. Ne-am dorit să fim în primele patru. Vrem să luptăm pentru locul 3, dar, într-adevăr, în meciul cu Deva presiunea e la ei și va fi mai ușor pentru copii noștri. Este o creștere. A fost multă emoție, tensiune. La noi, nivelul de vârstă e undeva la 25 de ani. E foarte bine pentru noi. Noi vrem mai mult. Ne dorim la mai mare, să batem Deva și să mergem mai departe. Vrem să batem Deva acasă și să punem presiune pe ei”, a spus antrenorul Timișoarei.

Marius Cozma a spus că echipa gazdă a meritat victoria după meci. ”A fost altceva în seara aceasta. Am încercat să remnontăm, deși l-am avut pe Plugaru, suspendat. Portarii sunt loviți. Vreau să-i felicit pe gazde. Au meritat victoria și în seara aceasta. Au atacat mai mult, noi nu ne-am permis să atacăm, pentru că eram foarte puțini. Dar una epste alta, cred că publicul care a venit la sală e satisfăcut pentru spectacol. Întotdeauna forțăm și greșeala a șasea. E o chesitune tactică. Când nu avem alte mijloace, dacă regulamentul permite…”, a punctat antrenorul Sportului.

Timișoara va juca acasă în primul meci din manșa cu Deva marți, 5 aprilie, de la ora 18.

LĂSAȚI UN MESAJ