DISTRIBUIȚI

Săptămâna aceasta, la nivelul Timișului și al întregii Europe se fac ample acțiuni de verificare vehiculele care transportă marfă sau persoane. De luni până duminică, camioanele, microbuzule sau autocarele sunt verificate în cadrul acțiunii Truck&Bus.

Acțiunea are loc în perioada 19-25 iulie, sub coordonarea Direcției Rutiere a Poliției Române. Scopul acțiunii este de a preveni accidentele rutiere, în special cauzate de microbuzele cu o capacitate mai mare de 8+1 locuri și a mijloacelor de transport marfă cu greutate mai mare 3,5 tone. În cazul transportatorilor persoane, se vor verifica respectarea a vitezei legale, utilizarea centurilor de siguranță sau a dispozitivelor de retenție, funcționarea corespunzătoare a aparatului tahograf, respectarea perioadelor de conducere ori de odihnă, documentele obligatorii ale conducătorilor auto, ale vehiculului ori cele ale operatorilor de transport.

Pentru ceicare transportă marfă, controalele vor viza respectarea limitei maxime admise, a greutății mărfurilor sau fixarea corespunzătoare a acestora, precum și respectarea normelor privind transportul mărfurilor periculoase. Acțiunea se va desfășura conform Planului de operaţiuni al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

LĂSAȚI UN MESAJ