DISTRIBUIȚI

SCM Ohma Mozzart Bet Timișoara a încheiat parcursul în Cupa României după ce a fost eliminată în sferturile de U BT Cluj Napoca, care s-a impus cu 76-56. În mare parte, ardelenii au controlat clar jocul din cadrul turneului de la Constanța,, iar pentru bănățeni, e capăt de drum în a doua competiție în aceeași săptămână, după eliminarea din Cupa Alpe Adria.

Timișoara a abordat meciul fără Ilija Djokovic, accidentat, iar în acest context, deși a prins lotul, Radoje Vujosevic nu a fost utilizat deloc. Nu a prins niciun minut nici Modibo Diaby. Timișorenii au condus în primele minute, după care Clujul s-a instalat la conducere. A fost doar 17-15 după primul sfert, dar apoi campioana a început săs e distanțeze, pentru a intra cu 42-33 la pauză. Timișoara a avut o revenire în sfertul trei, când a egalat la 49-49 la jumătate aparțialului, dar l-a terminat cu 58-52. Sfertul patru a fost cu adevărat dezastruos, cu doar 4 puncte marcate de alb-violeți.

Gajic a fost cel mai bun marcator al Timișorei, cu 20 de puncte, urmat de McClellan, cu 13, Lazar, cu 10, Kesar, cu 7, Mirkovic și Mekic, cu câte 3 puncte fiecare. Procentajele la aruncări ale bănățenilor au fost din nou dezastruoase: 37% de la linia de libere, 47% la aruncările de 2 puncte și 37% la trițe. Cel mai bun marcator al Clujului a fost Karel Abreu, cu 12 puncte.

Urmează o pauză în campionatuld e baschet, deoarece echipa națională are jocuri. Timișoara va juca din nou și tot cu Clujul în jurul datei de 1 martie, restanța din runda a doua a Top 10, meci amânat pentru că bănățenii au evoluat în ultimul joc din Cupa Alpe Adria.

LĂSAȚI UN MESAJ