Sâmbăta și duminica aceasta se va putea trece granița în Serbia pe pista de biciclete de pe malul Begăi, iar Consiliul Județean Timiș vă provoacă la un concurs de selfiuri. Cei care vor primi cele mai multe aprecieri pentru poze vor câștiga invitiații la cele trei mari festivaluri muzicale din Timișoara, organizate anul viitor.

Fotografia trebuie făcută la trecerea dintre țări, astfel încât să se vadă însemnele CJT. Ulterior, poza trebuie postată în evenimentul dedicat, adică aici. Vor fi premiate cinci fotografii care strâng cele mai multe likeuri. Premiile constau în cinci seturi de câte trei inviații duble, pentru Flight Festival, Codru și Plai. În toate cazurile, e vorba de edițiile festivalurilor din 2023.

Sâmbătă și duminică, pe pista de bicicleta va fi deschisă granița, dar doar între orele 8-20. Se va pueta intra în Serbia cu buletinul, după o solicitare a CJT. Pista de biciclete ce leagă Timișoara de Zrenjanin are 70 de km, adică puțin mai mult decât e distanța din capitala Banautlui la Arad. Pe viitor, frontiera pe pistă și apăd e la Uivar ar trebui să fie un punct normal de trecere.

LĂSAȚI UN MESAJ