CFR Timișoara s-a impus cu 7-5 cu United Galați, în penultima etapă din play-off. Cu acest rezultat, bănățenii sunt siguri că vor juca finala campionatului cu moldovenii.
Meciul, între locul 2 și locul 1 s-a disputat marți la ora 12, pe considerente care ne arată tot mai mult că futsalul din România este un sport semi-amator, cu indulgență spus, de tip se se întoarcă adversul pe lumină acasă, de aprcă i-ar ataca cineva prin păduri. În absența lui Thedor Lungu, pentru CFR a apărut tot meciul Daniel Gurin, debutant. Prima repriză a fost una de tatonare a ambelor formații, și cu greu s-a marcat. În minutul 19, Robert Crișan a spart gheața. Peste un minut, Mihai tudor a mărit avantajul, dar chiar în ultima secundă a primei reprize, Valentin Ilaș a înscris, după ce s-a ținut scai de o minge, până în poartă.În a doua jumătate a meciului, s-a marcat mult mai mult.
În minutul 22, Mihnea Toader a egalat, după o execuție tot din apropierea porții. Peste trei minute, Andrei Crăciun a prins un șut bine plasat și a readus pe United în avantaj. A durat doar un minut, căci Gustavo Anderson a egalat. Gălățenii l-au schimbat pe Petrișor Tonița din poartă și l-au introdus și ei pe tânărul Ionuț Trișcă într-un moment în care jocul putea curge în orice direcție. Gabriel Alemida a adus gazdele în avantaj pentru prima dată în minutul 30, la 4-3, și tot el a înscris peste un minut. Din minutul 35, Andrei Crăciun a redus diferența. Almeida a fost din nou letal în minutul 36, air din minutul 37, când moldoveni jucau fără portar, Gurin a înscris din poartă în poartă. Câdn mai erau 31 de secunde, Daniel Araujo a redus diferența, dar doar pentru statistică.
Robert Lupu a explicat de ce s-a jucat acest meci la ora 12 marți, în zi lucrătoare și care e planul pentru finala Ligii 1 de futsal, sport la care FRF nu pare interesată că se joacă în săli goale, inclusiv din cauza progrămarilor penibile. ”E o victorie importantă pentru noi, suntem în finală. Să joci două finale anul acesta, la câte probleme de lot am avut… Una peste alta, să joci două finale, cred că s-a văzut caracterul jucătorilor. Asta le-am spus și lor în vestiar înainte de meci. Datorită acestui grup jucăm două finale anul acesta. Sperăm chiar să o ducem cu succes. Vom trage la trofeu, indiferent că Galațiul este favorită. Și la Deva am încercat cu Gurin, un copil care nu se antrenează cu noi zi de zi. Dacă lua gol și claca, îl schimbăm. Nu putem juca la Deva cu doi juniori în teren, era meci decisiv. A făcut un joc excepțional, dar, fără pregătire, s-a văzut azi, a luat goluri mai ușoare. Ei nu au cerut ora, dar au spus că merg pe drum și noi vrem să ne lase la finală măcar la 16. Dar va fi greu, și ei vor avea sala plină”, a spus Lupu.
Florin Ignat a urmărit meciul din tribună, deoarece a fost suspendat. El s-a fâstâcit câdn a explicat de absenți, iar despre scoaterea lui Tonița, a spus că jucătorii trebuiau să se refacă. ”E cel mai greu din tribună. Noi avem jucători suspendați, avem jucători accidentați și acesta a fost motivul pentru care nu am fost în efectiv complet. Chiar și așa, șin să-i felicit pe acești copii care au jucat, care s-au dedicatui meci. Avem doi accidentați, Cojocaru suspendat. Doi brazilieni sunt accidentați Sasse, Moura și Deiby a fost lăsat acasă. Am vrut să jucăm și cu alți jucători, să rulăm puțin lotul, pentru noi cel mai mult contează să revină jucătorii accidentați. Clubul-gazdă a pus meciul marți”, a precizat antrenorul lui United.
CFR va juca ultima etapă din sezonul regulat marți, 7 mai, al Odorheiu Secuiesc. Lupu s-a văicărit inclusiv despre această programare, deși marți nu mai este nicio zi liberă.