DISTRIBUIȚI

În fiecare weekend poliția prinde oameni care petrec, deși suntem în pandemie și mai există multe restricții în vigoare. Sâmbătă seara, polițiștii au ”spart” două chefuri, la Moșnița și Giarmata.

La Moșnița Nouă, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au sesizat în jurul ore 22,30 că într-un imobil avea loc un chef. Sosiți la locul cu pricina, oamenii legii au găsit nouă persoane care petreceau. Organizatorul evenimentului a fost amendat cu 10.000 de lei, iar ceilalți opt participanți au primit sancțiuni în cuantum total de 20.000 de lei. De asemenea, polițiștii au deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

În aceeași noapte, în jurul orei 2,30, tot polițițtii Secției 1 Rurale Timișoara au sesizat o petrecere în Giarmata, de data aceasta, la o pensiune. Aici, poliția a găsit 21 de persoane. Organizatorul chefului a primit o amendă de 12.500 de lei, iar ceilalți 20 de participanți au fost sancționați cu amenzi în valoare totală de 100.000 de leiȘi în acest caz, s-a deschis dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

LĂSAȚI UN MESAJ