În luna decembrie, Consiliul Județean Timiș pregătește un Parc al Crăciunului, la Muzeul Satului. Până la mijlocul lunii, se caută doritori pentru cele zece căsuțe și pentru locația destinată tonetelor de mâncare, iar autoritățile spun că au pus prețuri mici, astfel încât și târgul să fie accesibil oamenilor.
Vor fi zece căsuțe pentru comercianții care vor vinde produse ce nu se preparaă pe loc, iar de decorarea lor festivă se ocupă tot organizatorii. De asemenea, va mai fi spațiu pentru alte zece tonete de mâncare. O căsuță va costa 40 de lei pe zi, iar pentru teren, prețul e de 5 lei per metru pătrat. Parcul Crăciunului va avea loc în perioada 4-23 decembrie. Vor fi 17 zile de târg, deoarece lunea Muzeul satului române închis. De marți până vineri, programul e 17-21, iar sâmbăta și duminică, târgul începe la ora 15, dar se poate solicita acceptul ca comerciantul să înceapă activitatea mai devreme de ora stabilită. Înscrierile sunt deschise până la data de 14 noiembrie, iar lista finală se va anunța la 17 noiembrie.
Prețurile sunt mici, air organizatorii spun că accesul la patinoar, trenuleț și carusel va fi gratuit pentru cei mici. ”Oferim condiții avantajoase pentru comercianți deoarece dorim să atragem produse de calitate la prețuri rezonabile pentru public. Un preț mare pentru închirierea terenului se reflectă în primul rând în suma plătită de cetățeni pentru respectivul produs. Ne-am propus ca Parcul Crăciunului să fie un spațiu în care familiile să se simtă bine fără costuri exorbitante. Acesta este motivul pentru care am prevăzut un patinoar cu acces gratuit, alături de un carusel și un trenuleț pentru care niciun copil nu va plăti bilet de intrare. La fel ca mâncarea, și divertismentul pentru copii ar trebui să fie accesibil, indiferent de puterea de cumpărare a părinților”, soun organizatorii Parcului Crăciunului.
Totuți, selecția comercianților va fi una riguroasă. ”Parcul Crăciunului va fi un loc al făuririi de amintiri frumoase alături de cei dragi. Avem șase instituții de cultură care au semnat o declarație comună de implicare și care vor oferi cele mai frumoase programe artistice, culturale și tradiționale. Scopul nostru nu este să aducem oamenii să cheltuie bani, nu vrem un mall în aer liber și nici nu vrem să scoatem bani de pe comercianți. În Parcul Crăciunului de la Muzeul Satului Bănățean, cei care vor vinde diverse produse vor întregi magia sărbătorilor de iarnă, fiind acolo pentru a asigura atmosfera și a oferi o băutură caldă sau specialități de mâncare. Organizatorii își rezervă dreptul de a face o selecție riguroasă și de a respinge produsele kitschoase. Nu vrem comercianți mulți, vrem comercianți onești”, spune președintele CJT Alin Nica.
Iată regulamentul de înscriere, disponibil aici. Modelul de cerere pentru comercianși este disponbil aici.
foto: vacante.net