După ce primarului în funcție din Recaș, Teodor Pavel, i s-a interzis să candideze pentru un nou mandat în fruntea orășelului vinului, Claudiu Chira de la Forța Dreptei cere destituirea sa din funcție. Parlamentarul spune că mandatul trebuia să înceteze de drept, din moment ce a intrat în vigoare o interdicție de a ocupa o demnitate publică.
La vremea respectivă, prefectul Mihai Ritivoiu puncta că Teodor, singurul primar de oraș pe care PSD îl mai are în Timiș, nu fusese găsit și în incompatibilitate. ”I-am cerut prefectului să ia în considerare și sa respecte deciziile instanței și să constate că primarul orașului Recaș, dl. Pavel Teodor, nu a respectat regimul juridic al conflictelor de interese. Conform raportului de evaluare emis de Agenția Națională de Integritate (ANI) în anul 2018, acesta a semnat un contract de închiriere a unui teren în baza căruia SC Beliș Construct SRL, al cărui asociat unic și administrator era soția sa, a închiriat, fără licitație publică, un teren de la Primăria Orașului Recaș. În baza acestui raport al ANI, primarul Pavel Teodor a fost sancționat doar disciplinar cu diminuarea indemnizație cu 10%, cu toate că prefectul județului Timiș trebuia să emită Ordinul de încetare de drept a mandatului acestuia. Urmare a conflictului de interese, primarul Pavel Teodor a fost decăzut din dreptul de a exercita o funcție sau o demnitate publică, pe o perioadă de 3 ani, iar mandatul trebuia să îi înceteze de drept, așa cum s-a întamplat în cazul altor primari din județul Timiș cum ar fi primarul PNL al comunei Șandra, Luchian Savu. Acest ordin de încetare a mandatului d-lui Pavel Teodor nu a fost emis de către prefectul Județului Timiș!”, spune Chira.
Chira insistă, într-un comunicat de presă emis vineri după ora 16, așadar, după încetarea programului de lucru la Instituția Prefectului Timiș, să fie destituit Teodor. El invocă și nulitatea actelor administrative semnate de primarul care conduce Recașul din 2012. ”În toată această perioadă, primarul Pavel Teodor a semnat acte care pot fi anulate ca nelegale întrucât sunt semnate de o persoană care nu mai putea ocupa în mod legal funcția de primar. Sper că măcar acum, în ceasul al doisprezecelea, după ce instanța a anulat candidatura domnului Pavel Teodor, prefectul va emite Ordinul de încetare de drept a mandatului de primar al domnului Pavel Teodor. Îi cer domnului prefect PSD să respecte legea și până luni să emită acest ordin. În caz contrar, vom fi nevoiți să folosim toate căile legale care se impun”, mai spune președintele Forța Dreptei Timiș. Pavel Teodor nu candidează, dar o face fiul său. La Recaș, Patricia Simona Lup este candidatul Forța Dreptei la funcția de primar.