DISTRIBUIȚI

Casele din comuna timișeană Racovița au revenit la viață după ce timp de trei zile, au fost zugrăvite de voluntarii acțiunii ”Color the Village”. Inițiativa celor de la Asociația ”Acasă în Banat” a fost una încununată de succes, n al doilea an în care a fost organizată.

În doar trei zile, 30 de case au fost zugrăvite, cu participarea a 300 de voluntari. În total, a fost vorba de 6000 de euro de muncă pentru a zugrăvi 3000 de mp de ziduri. Marea provocare a fost că în Racovița sunt case mari, cu două fațade la stradă, cu motive florale. Ultima casă a fost zugrăvită sâmbătă noaptea, cu ajutorul luminii farurilor. De asemenea, în centrul satului din estul județului Timiș s-a făcut o pictură murală cu elemente din arhitectura tradițională a satului. Anul trecut, Color the Village a implicat zugrăvirea a 30 de case din comuna cărățeană Eftimie Murgu (Rudăria), o zonă cu potențial turistic.

În acest an s-a ales Racovița, pentru că este un sat în care se conservă perfect stilul baroc urban. ”Aceste clădiri merită conservate și puse în valoare, iar prin acțiunea noastră ne dorim să dăm un exemplu pozitiv, ca proprietarii de case vechi din tot Banatul să își păstreze aceste fațade frumos decorate. A fost o bucurie să îi vedem pe voluntari cum se implică, cum prind drag de aceste case, de familii, cum se bucură de rezultatul final. Toate astea ne dau puterea să continuăm și să ne gândim deja la ediția de anul viitor”, spune Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Pe lângă numeroși parteneri și sponsori, Color the Village este un eveniment susținut și de Timotion.

LĂSAȚI UN MESAJ