Deocamdată, este cert că iarna aceasta va fi trecută cu bine de Colterm, dar la 30 aprilie e data scadentă pentru certificatele de mediu. Consiliera locală PRO România Roxana Iliescu a atras atenția că încă o amendă ar putea însemna falimentul anul viitor al societății de termoficare, care pregătește o nouă majorare de preț la gigacalorie!
Pe scurt, pentru anul 2020 s-au luat certificatele aferente consumului CET Centru, nu și Sud, iar amenda Colterm a cerut ca amenda să fie trecută la masa credală, deoarece în septembrie 2021 societate a intrat în insolvență. Apoi, pentru anul 2021, s-au luat doar mai puține certificate, cele aferente datei de după intrarea în in insolvență. S-a invocat același motiv, că nu sunt datorii curente. Pentru aceste suem datorat Administrației Fondului de Mediu există procese. Însă e clar, pentru anul 2022, unul care societatea a intrat în insolvență, nu mai există motive de tergiversare. Cei de la Colterm au spus că nu au banii, iar în febraruei vine decizia de impunere. Va fi o sumă mare, deoarece se arde mai mult cărbune, pentru că gazul, mai puțin poluant, s-a scumpit. În trecut, municipalitatea a garantat împrumuturi pentru a pueta lua certificatele.
Roxana Iliescu spune că asta ar putea duce la un faliment rapid, al care ea oricum se așteaptă. ”Amenda va intra ca o datorie curentă. Asta înseamnă că Administrația Fondului de Mediu are posibilitatea să facă cerere de intrare în faliment în secunda 2. O intrare care, din punctul meu de vedere, oricum este iminentă, dar ar fi mult mai repede decât am putea face ca în timp, să se întâmple. Spun asta în condițiile în care consider că ar fi oportun sp câștigăm timp până la momentul intrăii în faliment. În condițiile astea voiam să întreb dacă într-adevăr, luați în considerare vreo implicare în soluționarea acestei situații. dacă dacă au avut loc discuții cu reprezentanții Guvernului pe această temă, daăc se va putea suspenda obligativitate sau orice altă formă de a cumpăra certificatele de dioxid de carbon”, a spus Iliescu.
Dominic Fritz spune că doar scumpirea gigacaloriei e soluția. ”Sunteți jurist? Ce pârghii are municipalitatea? Să dăm acești bani ca un cadou de Crăciun? Întrebarea este retorică. Nu există nicio altă cale de a da bani către Colterm, decât acea subvenție și pierderile tehnologice induse. Acea subvenție se stabilește în consiliul local. Prețul certificatelor trebuie inclus în prețul de la Colterm. Asta e singura varianta. În trecut, prețul certificatelor nu a fost inclus în prețul de atunci. De aceea am dublat preșul, sai cel puțin, cei 14 care am votat. Tocmai din respect pentru Colterm și pentru oraș. O să fiu curios ce propunere va face fiecare grup în legătură cu cererea Colterm de a crește cu 18% a prețului”, a spus Fritz. Majorarea de preț se va supune la vot la un plen următor, cel mai probabil, în decembrie, pentru a intra în vigoare din ianuarie.
Problema Colterm e însă mult mai ”spinoasă”. LA DNA se cercetează trecerea cazanelor și a conductelor în proprietatea municipalității, deși erau puse sub sechestru ANAF! Ruben Lațcău a dat de mai multe ori declarații procurorilor. De asemenea, de pe vremea lui Nicolae Robu, Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că primăria are de plătit chirie pentru utilizarea clădiri Colterm de pe strada Piatra Craiului, deoarece acolo funcționau diverse birouri, fără a plăti un leu! Alte discuții au fost despre acordarea subvenției de la Guvern din acest an plătindu-se, aiurea, TVA și deci, micșorând suma ajunsă la companie.








