DISTRIBUIȚI

Temperaturile sunt negative diminețile pe măsură ce avansăm în toamnă, iar Colterm crește capacitatea de producție a energiei termice. De astăzi s-a mai pornit un cazan de la CET Sud.

Furnizarea agentului termic a început la 14 octombrie, cu un prim cazan pornit la CET Sud. Ulterior, s-a pornit și turbina pe aburi, iar acum, se mai dă drumul la cazanul pe aburi nr. 1. Conducerea Colterm estimează că va consuma 30.000 de tone de cărbune în noiembrie. Până acum au fost 253 de reclamații telefonice înregistrate, și, de asemenea, s-au semnalat 51 de deranjamente șase intervenții programate pe rețelele secundare. S-a înlocuit și tevi, dar s-au și deschis robineți închiși la subsol.

Administratorul special se mândrește cu achizițiile de combustibil. ”În contextul în care Colterm S.A., societate aflată în insolvenţă, şi-a respectat constant angajamentele făcute furnizorilor şi a plătit la timp facturile, dovedind credibilitate şi predictibilitate, am reuşit achiziţionarea cărbunelui şi gazului necesare furnizării de energie termică pentru sezonul 2024-2025 la Timişoara la un preţ mai mic faţă de sezonul 2023-2024. Astfel, o estimare arată că preţul plătit pentru gaze naturale a scăzut cu aproximativ 7%, iar la cărbune cu 16%”, spune Cristian Amza.

Astăzi, Colterm are în depozite 83.452 tone de cărbune și 74.790 MWh gaz. Sunt în derulare contracte pentru a asigura întreaga cantitate necesară de combustibil pentru sezonul rece 2024-2025.

LĂSAȚI UN MESAJ