DISTRIBUIȚI

Colterm este în procedură de insolvență din 2021 și nici acum nu are aprobat un plan de reorganizare. Creanțele stabilite încă sunt în instanță, iar sumele pentru care judecătorii se vor pronunța sunt mari, ceea ce arată că și datoria totală în sine e majoră.

După intrarea în insolvență, există o perioadă de observare, până se aprobă planul de reorganizare și socieătțile trebuie să înceapă să achite din datorii. Colterm nu e nici acum în acea fază. ”Insolvența Colterm nu este deloc simplă. Sunt o serie de acțiuni în instanță care își așteaptă soluționarea, într-o formă sau alta. Pe tabelul creditorilor, pe suam acceptată a datoriilor pe care Colterm le are, sunt 37 de contestații care așteaptă soluționarea în vederea stabiliri întregii mase credale. Sunt contestate sume de aproape 100 de milioane de lei, o sumă importantă, care într-un fel sau altul influențeă planul de reorganizare”, a declarat administratorul special al Colterm, Cristian Amza, în colegiul prefectural din luna iulie.

Amza a a precizat că datorii curent sunt doar la ANAF și că societatea are stoc bun de gaz și cărbune. Aparent, amenzile pentru certificatele de mediu necumpărate pentru tot anul 2020 și anul 2021 până la data de 26 octombrie (când s-a intrat în insolvență) nu vor trebui achitate până ce se iese din insolvență. ”Prefectul a întrebat de amenzi și iată ce a răspuns Amza: ”Certificatele sunt în continuare neachitate, ele nu pot fi achiatte în cadrul procedurii de insolvență , la fel și sancțiunile auxiliare. După intrarea în insolvență au fost achitate toate certificatele. De anul acesta, termenul de conformare nu mai e 30 de aprilie, e 30 septembrie. Avem luate undeva la 90% dintre certificate, mai sunt de luat vreo 20.000”, a spus Amza.

Un certificat de mediu costă acum 70 de euro, pe o piață ușor în scădere. Colterm are o amendă de 14,5 milioane euro și una de 21 de milioane pentru certificatele neachiziționate aferente poluării din 1 ianuarie 2020 până la 25 octombrie 2021. Certificatele vor trebui luate și ele. Însă după ieșirea din insolvență, care va mai dura, aparent, ani de zile.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ