Direcția Poliției Locale din Timișoara reamintește comercianților din oraș că au obligația să ceară acord pentru desfășurarea activităților. Ulterior, cei care nu sunt în legalitate vor fi amendați.
Acordul pentru desfășurarea exercițiilor coemrciale trebuie solicita până la data de 28 februarie. ”Astfel, potrivit HCL 538/2015 pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de desfăşurare a activităţilor comerciale şi de prestări servicii pe raza Municipiului Timişoara acordul pentru desfășurarea exercițiilor comerciale se vizează în mod obligatoriu până la data de 28 februarie a fiecărui an, pentru anul în curs. Nevizarea acordului corespunde cu lipsa acestuia și se sancționeaza cu amenzi între 500 și 2000 de lei. Taxa de viză se plăteşte la casieriile Primăriei Municipiului Timișoara sau prin ordin de plată în contul bugetului local, odată cu depunerea documentaţiei, operatorul economic neputându-se considera autorizat decât în momentul vizării acordului pentru desfășurarea exercițiilor comerciale”, transmite Poliția Locală.
Anul trecut, polițiștii locali au verificat pentru acordul comercial sute de firme, iar 122 au fost amendate.