Prefectul de Timiș a anunțat că poliția a amendat Consiliului Județean Timiș deoarece pe un drum din județ nu se făcuse așa cum trebuie deszăpezirea. Suma totală e 15.000 de lei, dar instituția poate scăpa mai ieftin.
În urma ninsorilor, prefectura a făcut o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență și astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș a comunicat prefectului că a dispus o amendă. ”IPJ ne-a anunțat că au aplicat o amendă consiliului județean, pentru că pe DJ 682 Periam-Saravale, care mai cuprinde și localitățile Lovrin, Pesac și Variaș, nu erau lucrări de deszăpezire demarate”, a punctat Mihai Ritivioiu. Însă dacă CJT plătește rapid amenda, poate scăpa doar cu jumătate din minimumul prevăzut legal, adică mult mai puțin de 15.000 de lei.
Pe drumurile naționale, unde administrator este Direcția de Dromuri și Poduri Timișoara s-a acționat cu 71 de utilaje și s-au împrăștiat 881 de tone de sare. Pe autostrăzile A1 și A6 au acționat 48 de utilaje și au împrăștiat 272 de tone de material antiderapant. Potrivit prefectului, pe drumurile județene au acționat 34 de utilaje, cu 430 de tone de sare. Potrivit Consiului Județean Timiș, care a tirmis un comunicat, s-au utilizat doar 34 de utilaje.
Județul are aptru zone împărțite la licitația pentru deszăpezire, astfel: SC Group DCM și SC MNG Trans pe zona 1, SC Axela Construcții pe zona 2 și SC Axo Util pe zonele 3 și 4, Iată și zonele:
Zona 1
DN59-Checea-DN6-Săcălaz (DN59A)-Sânmihaiu Român (DJ591)-Jimbolia (DN59A)-Grabaț-Gottlob-Lovrin (DN6)-Gottlob (DJ594)-Comloșu Mare (DN59C)-DN6 (Lovrin)-Bulgăruș-Lenauheim-Grabaț-limită județ Arad (km 130+150)-Periam-Sânpetru Mare-Saravale-Sânnicolau Mare-Dudeștii Vechi-Cheglevici-Beba Veche-frontieră Serbia-limită județ Arad-Fibiș-Sânpetru Mare (DJ682)-Igriș-limită județ Arad-Timișoara (DN69)-Dumbrăvița-Giarmata-Pișchia-Fibiș-Mașloc-limită județ Arad-DN69-Sânandrei-Carani-Băile Călacea-Bărăteaz-Gelu-Variaș-Periam-Pesac-DN6-Bechicherecu Mic (DN6)-Dudeștii Noi-Sânandrei (DJ692)-DN 69-Tomnatic (DC11)-DN6-Gelu (DJ692)-limită județ Arad-Cărpiniș-(DN59A)-Iecea Mică-Biled-Satchinez-Bărăteaz-Călacea-Orțișoara-Seceani-Fibiș (DJ691)-Lenauheim (DJ594B)-Iecea Mare-Iecea Mică (DJ 693)-Biled-Iecea Mare (DJ693A)
Zona 2
Gătaia (DN58B)-Șemlacu Mare-Ferendia-Jamu Mare-Gătaia (DJ588)-Berecuța-Sângeorge-Rovinița Mare-Denta (DN59)-Rovinița Mare (DJ588A)-Rovinița Mică-Percosova-Gherman (DN57)-Timișoara (DN59)-Utvin-Sânmihaiu Român-Sânmihaiu German-Cenei (DN59B)-Sânmihaiu Român (DJ591)-Diniaș-Peciu Nou (DJ593)-DJ592 (Sacoșu Turcesc)-Otvești-Berini-Tormac-limită județ Caraș-Severin-Chevereșu Mare (DJ592)-Tormac-Șipet-DN59 (Voiteg)-DN59-Peciu Nou-Giulvăz-Foeni (DN59B)-Peciu Nou (DJ593)-Sânmartinu Sârbesc-Sânmartinu Maghiar-Uivar (DN59B)-DJ593-Parța-Petroman-DJ693B-DJ593 (Șag)-DJ591 (Sânmihaiu Român)-Deta (DN59)-Ghilad-Ciacova (DJ693B)-Banloc (DN59B)-Partoș (Mănăstire)-Deta (DN59-centură)-Opatița-Birda (DN58B)-Iohanisfeld (DN59B)-Ivanda-Cebza-Ciacova-Jebel-Conacul Iosif-Liebling-Stamora Română-DJ592A-Șipet (DJ592B)-Sculea
Zona 3
Limită județ Caraș-Severin-Silagiu-Buziaș-Hitiaș-Topolovățu Mare-Lucareț-Brestovăț-limită județ Arad-DN59 (Timișoara) – Chișoda- Giroc- Timișoara (DN59)-Giroc (DJ595)-Urseni-Moșnița Nouă-Moșnița Veche-Bucovăț (DJ609F)-Lugoj (DN6)-Hezeriș-Valea Lungă Română-Cliciova-Bethausen-Cladova-Ohaba Lungă-limită județ Arad-Chizătău (DN6)-Paniova-Secaș-Crivobara-limită județ Arad-Coșteiu (DN6)-Țipari-Balinț-Cutina-Bethausen-Leucușești-Mănăștiur-Răchita-Bengheiu Mic (DN68A)-Balinț (DJ609B)-Fădimac-Bara (DC85)-Dobrești (Mănăstire)-Ohaba Lungă (DJ609)-Bodo(DJ609B)-Nevrincea-Cliciova-Susani-Sudriaș (DJ681C)-Balinț (DJ609B)-Târgoviște-Babșa (DC83)-Ghizela (DJ609A)-Crivobara-Visma-Bara-Făget (DN68A)-limită județ Arad (km 9+000)-Făget (DJ682)-Temerești-Sintești-Margina (DN68A)-Margina (DJ682D)-Zorani-Groși-Bulza (DC101)-Mașloc (DJ691)-Remetea Mică-Charlotenburg-Bogda-Comeat-DJ572 (Brestovăț)-Recaș (DN6)-Stațiunea Viticolă Recatim-Bencecu de Sus-intersecție DJ691-Remetea Mare (DN6)-Bucovăț-Bazoșu Nou-Bazoșu Vechi-Recaș-Timișoara (Ghiroda)-Aerogară
Zona 4
Lugoj (DN6)-Oloșag-Știuca-Zgribești-limită județ Caraș-Severin-Găvojdia (DN6)-Știuca (DJ584)-limită județ Caraș-Severin-Vișag-DN58A-Timișoara-Moșnița Nouă-Albina-Chevereșu Mare-Bacova-Buziaș-Sinersig-Lugoj (DN6)-Boldur (DC141)-Gara Boldur-DJ592-Hodoș-Darova-SacoșuMare-Lugoj-(DN6)-Jabăr-Ohaba Forgaci-Ficătar-Drăgoiești-Racovița-Hitiaș-Sârbova-Bacova (DJ592)-Lugoj (DN6)-Tapia-Măguri-Cireșu-Criciova (DJ681)-Colinia Mică-Drăgșinești-Glagdna Montană-Crivina-Criciova-DN6 (Găvojdia)-Fârdea (DJ681)-Surducu Mic-Traian Vuia-Mănăștiur (DJ609B)-DJ681-Nădrag-Cornet-DN68A (Pogonești)-Jurești-Bârna-Sărăzani-Săceni-Sudriaș-Jupani-Leucușești (DJ609B)-Gladna Montană (DJ681)-Gladna Română-Zolt-Coșava (DN68A)-Curtea-Românești-Tomești-Colonia Fabricii-Luncanii de Jos-limită județ Caraș-Severin-Dumbrava (DN 68A)-Bucovăț-Mânticu Mic DJ681 (Fârdea)-DJ684 (Curtea)-Pietroasa-Crivina de Sus-Poeni