DISTRIBUIȚI

Colterm continuă să piardă clienți, chiar dacă spune că într-un ritm mai redus. Altfel, la sub o lună de când va expira delegarea de egstiune pentru distribuția agentului termic, compania se laudă cu stocurile și continuă reparațiile.

Timișorenii continuă însă să se debranșeze în fiecare vară, iar faptul că mulți aiu deja centrale poate explica numărul mai mic ca vara trecută. ”În privința debranșărilor/deconectărilor de la sistemul centralizat de termoficare, trendul este, până în prezent, ușor descendent, comparativ cu perioada similară a anului trecut: au fost depuse 311 cereri de deconectare individuală (față de 469, la începutul lunii iulie 2023) și 33 de solicitări de debranșare (față de 34, în perioada similară a anului trecut). Din cele 33 de solicitări de blindare definitivă, 5 sunt case individuale, 12 sunt agenți economici și 16 sunt asociații de proprietari (blocuri) care însumează 144 de apartamente”, spune administratorul special Cristian Amza.

Compania săune că are stocuri suficiente. ”Cărbune în stoc: 20.377 tone (față de 14.076 tone, în perioada similară a anului trecut). Pentru constituirea stocului necesar următorului sezon rece, avem încheiate trei contracte aflate în derulare; Gaz: 49.135 MWh – înmagazinat în depozite subterane (față de 45.860 MWh – la începutul lunii iulie 2023), cu precizarea că și pentru gaz avem încheiate trei contracte, care acoperă atât următorul sezon rece 2024/2025, cât și necesarul curent, pentru producerea apei calde”, se mai laudă Amza.

La CET Sud și acum se tot fac reparații lunare. ”De asemenea, continuăm lucrările de reparații și întreținere la CET Sud. În cursul lunii trecute, au fost efectuate reparații la morile de cărbune 1, 2, 3, 4 de la cazanul de abur CA 2 și au fost finalizare lucrări de revizii la morile aferente cazanului CA 1. Am bifat, totodată, și reparația evacuatorului de zgură și cenușă de la cazanul CA 3 și CA 2. În revizie au intrat și benzile de cărbune, dar și mașinile de cărbune 1 și 2, de de 1200 t/h, precum și transformatoarele și stațiile de 6 KV”, se maia rată în comunicatul lui Amza.

De asemenea, Colterm face și alte operațiuni tehnice. ”Tot pe perioada de vară realizăm și lucrări de recirculare a apei calde, pe o lungime de 2000 de metri de rețea. Până în prezent, au fost finalizate recirculări pe străzile Diana, Răsăritului, R. Răduleț și Verde, Lunei, Rachetei, D. Coresi, Ștefan Octavian Iosif, L. Georgevic, totalizând 804 de metri. În perioada următoare sunt planificate lucrări similare pe străzile: V. Balmuș, bv. Sudului, Sănătății, Reg. 6 Artilerie Grea, Musicescu, I. Mincu, Lirei. Recircularile au rolul de a îmbunătăți parametri de furnizare a apei calde, astfel că punerea lor în funcțiune crește gradul de confort și reduce costurile pentru abonații deserviți”, se mai spune în comunicat.

Colterm are delegarea gesitunii rețelei de distribuție până la 1 august.

 

LĂSAȚI UN MESAJ