Primarul Dominic Fritz a anunțat că primăria a reziliat contractul cu firma Stigma Building Management SBM. Societatea din Brașov câștigase contractul pentru realizarea documentației pentru reabilitarea Pieței Vcitoria, dar s-a dovedit a fi total neserioasă.
Municipalitatea a licitat din feruarie 2018 serviciile pentru documentația de reabilitare a Pieței Victoria. Firma brașoveană a avut termen 60 de zile pentru a face deviziul de avizare a lucrărilor de intervenței (DALI) și autorizația de urbanism. Acest lucru trebuia să se întâmple în mai 2018, dar firma nu a respectat termenul. Firma a cerut o prelungire care nu s-a acordat, iar apoi a predat documentație incompletă, fără anumite avize, precum cel de la Direcția de Cultură și Patrimoniu. De patru ori, firma a tot predat documentații neconforme, inclusiv în februarie 2019. În tot acest timp, firma a cerut reviziuirea contractului și a invocat că decontratele pun bețe în roate proiectului. Acuzații referitoare la Agenția pentur Protecția Mediului s-au dovedit a fi nefondate.
Din aceste motive, după ce vechea administrație nu a luat atitutidine, a făcut-o administrația Fritz, care a reziliat contractul. ””Am fost nevoit să rezilie contractul de proiectare a noului centru al Timișoarei, Piața Victoriei. Este o poveste fără sfârșit pe care am decis să o încheiem și să deschidme o nouă licitațiee, care trebuie să se încheie epste 4 luni”, a spus Fritz. Oricum, lucrările propriu-zise nu vor începe mai devreme de 2024, deoarece în 2023, când Timișoara va fi capitala europeană a culturii, ”zona zero” nu poate fi un șantier.
Primarul vrea un concurs de soluții de arhitectură. ”Piața Victoriei este și rămâne o prioritate pentru noi și propunerea pe care o voi face consiliului local este să prevedem un concurs de arhitectură, să îl finalizăm până anul viitor, în 2023 să lucrăm la proiectul tehnic și în 2024 să începem lucrările, poate chiar mai devreme. Dar nu vom lăsa reabilitarea zonei unei singure firme, lucru care ar fi o premieră pentru Timișoara și tot ce merită această zonă”, a mai zis Fritz.








