DISTRIBUIȚI

Poliția continuă controalele pentru respectarea măsurilor impuse pe timp de pandemie, referitoare la purtarea măștii și a deplasării justificate, cu documente care să certifice motivul. Pe lângă controalele zilnice, polițiștii au făcut și un control mai intens în Timișoara, în această dimineață.

La controalele de ieri au participat 327 de efective ale forțelor de ordine, care au verificat 70 de societăți comerciale și 70 de mijloace de transport persoane, dintre care 34 de mijloace de transport în comun. Au fost legitimate peste 2000 de persoane. S-au dat 272 de amenzi ieri, în valoare totală de 88.125 de lei. 229 dintre ele, însumând 77.125 de lei, s-au dat pentru lipsa măștilor de protecție, iar alte 43 de amenzi, în valoare de 11.000 de lei, s-au dat pentru nerespectarea regulilor privind restricțiilor de deplasare în vigoare.

În această dimineață, polițiștii au verificat, în intervalul orar 5-8 și mai multe mijloace de transport în comun din Timișoara. Au fost legitimate 140 de persoane și verificate 90 de autovehicule, dintre care 60 mijloace de transport în comun și cinci tramvaie. S-au dat nouă amenzi, în valoare totală de 3/675 de lei, dintre care trei pentru încălcarea elgislației rutiere și alte șasepentru lipsa respecătrii măsurilor impuse pe timp de pandemie. 25 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar polițiști au reținut un permis de conducere.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș anunță că în perioada 20-22 martie s-au dat șase amenzi, în valoare de 20.000 de lei, pentru societăți comerciale din Timișoara care nu făceau triajul epidemilogic al angajaților.

 

LĂSAȚI UN MESAJ