Aleșii județeni timișeni au avut din nou discuții interminabile și unul dintre motive a fost societatea Schilift, cea care se ocupă de teleschiul nefuncțional de pe pârtia de la Văliug. După parlamentări, s-a votat un proiect ce eprmite vânzarea sau cesionare părților sociale ale CJT către CJCS.

Societatea Schilift, fondată pe vremea când județele Banatului erau conduse de Sorin Frunzăverde și Constantin Ostaficiuc, nu a fost niciodată una profitabilă. Acționarii sunt Consiliul Județean Timiș, Consiliul Județean Caraș-Severin și Consiliul Local Văliug. Invocând că are planificat un proeict pentru a cere fonduri europene, Ioan Popa, edilul Reșiței, a dorit să dea bani pentru a primi terenul, căci altfel, primăria nu putea face cererea de finanțare. Aspectul interesant este că luni, CJCS avea pe masă un proiect pentru exercitarea dreptului de preempțiune pentru a face achiziția, dar a fost retras de pe ordinea de zi!

Acest lucru a intrigat și membrii Consiliului Județean Timiș. Unii au încercat să ridice problema, în speță, social-democratul Nicu Bădina, dardar președintele Alin Nica l-a acoperit când voia să spun că la instituția-soră din Banatul montan, proeictul a fost retras de pe ordinea de zi fără mari explicații. Până la urmă, amendat, proiectul ce permite vânzarea părților sociale ale CJT, sau cesionarea lor, către CJCS, a trecut la vot. CJT are 74.588 de părți sociale al Schilift, adică 28,9744% din societate. Nica i-a asigura pe consilieri că acțiunile nu se vor vinde sub prețul stabilti de un evaluator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.