De miercuri, în cadrul expoziției Performing 89 vor avea loc ateliere pentru copii, menite să îi învețe despre perioada de după Revoluția din 1989. Se vor organiza și tururi ghidate.

Expoziția este deschisă la Faber. La ateliere vor participa elevi de la Școala Gimnazială nr. 30, de la Liceul Teoretic Nikolaus Lenau și de la Liceul Babel din Timișoara. De miercuri până vineri are loc atelierul De-a Arhitectura – „Locuri și fapte | Detectivi urbani la FABER”. Maria Sgîrcea va vorbi despre lucrările de la Performing 89, dar și despre transformările din zona Fabricii Azur, o zonă care arată oribil astăzi.  În 4-6 octombrie vor fi ateliere conduse de Mihai Toth, sub denumirea „Reconstruim idei” El va recra opere de artă dispărute. Gavril Pop ține ultimul atleier, în 11-13 octombrie „Acțiuni și stări de spirit”, despre lucrările ce arată cum se implicau artiștii în societate.

Expoziția și atelierele sunt făcute de Institutul Memoriei. ”„Sub titlul «Te afli aici», programul educațional își propune să le ofere elevilor participanți trei experiențe diferite pornind de la lucrări, locuri și idei din expoziția PERFORMING 89, pentru a genera un context și o înțelegere din diverse perspective asupra perioadei la care face referire expoziția și la viața și acțiunile artiștilor din acel moment. Le-am propus artiștilor invitați să dezvolte un conținut inspirat de lucrări din expoziție, dar care să poată funcționa și independent în cadrul unor ateliere viitoare, după ce expoziția se va închide”, spune Ștefania Ferchedău, director artistic Institutului Prezentului.

În fiecare sâmbătă de la ora 17, se fac tururi ghidate la expoziție, cu Gavriel Pop și echipa Institutul Prezentului. La expoziție există și un raft al rtișrilor, propus de La Două Bufnițe, cu ceea ce se citea în primii ani dupppă Revoluția anticomunistă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ