DISTRIBUIȚI

Corina Căprioriu revine în țară cu medalia de bronz câștigată la Grand Prix-ul de judo de la Samsun, Turcia. Lugojeanca a fost singura dintre cele cinci judoka românce care a urcat vineri pe podium.

În primul meci al categoriei de 57 de kg, Căprioriu a câștigat cu Anastasia Arhipova, din Belarus, iar apoi s-a impus și cu Tina Zeltner, din Austria. În semifinale, nemțoaica Viola Waechtner a fost mai tare decât sportiva din Banat dar, în lupta pentru medalia de bronz, Căprioriu a învins-o pe Johanna Muller, tot din Germania. Din delegația de cinci sportive românce, doar Monica Ungureanu a fost aproape de podium, după ce s-a oprit în semifinale, iar Loredana Ohâi, Larisa Florian și Violeta Dumitru s-au oprit mai devreme în competiția din Turcia.
Anda DELIU
(sursa foto: fairplaydeprahova.altphel.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ