CSC Dumbrăvița s-a impus cu 2-0 în fața Unirii Constanța și cu acest rezultat sunt tot mai aproape de o salvare care să nu implice nici stresul barajului. Așadar, sunt șanse mari, în funcție de ce va face Ripensia, ca formația lui Cosmin Stan să fie cea mai de frunte echipă din Timiș în sezonul viitor la fotbal masculin.

De altfel, nici nu a fost greu pentru Dumbrăvița, căci a avut în față un adversar care joacă aproape la sacrificiu și nu mai își propune, realistic vorbind, nimic în eșalonul secund. În aceste condiții, firește, oaspeții au avut cele mai multe ocazii la Clinceni. În minutul 15, Dumbrăvița a avut prima bară, la o reluare cu capul a lui Salhi în transversală. Piftor a fost periculos la o fază de dinainte, dar și după bară, dar nu a reușit să-l învingă pe Moroz. În minutul 36, a venit și primul gol al dumbrăvișenilor. Zaluschi a centrat în adâncime, iar Dragan Paulevici a marcat cu capul din 8 metri.

În repriza a doua, Dumbrăvița a avut alte trei bare. Mai întâi, Olaru, cu latul, în minutul 48. Apoi, peste doar un minut, Curea a trimis cu capul în transversală. În minutul 59, și Gîsă a reluat în bară, după un corner. Unirea a avut o lovitură liberară executată periculos de Potecea, dar, până la urmă, a venit și al doilea gol al Dumbrăviței. În minutul 86, dkin pasa lui Toma, tot Dragan Paulevici a avut o acțiune personală frumoasă și a adus liniștea pe banca echipei sale.

Unirea Constanța: Moroz – Ciontea (Vl. Tătar 81′), Gîrcoveanu, Cr. Ivan, Burnaz – Ad. Horșia, Vl. Mitrea (Bejenaru 90+3′), Potecea (cpt.), Obedeanu – Rob. Tudor (Njopgang 81′), Massaro

CSC Dumbrăvița: Trifon – Gîsă, Zurbagiu (cpt.), C. Toma – Paulevici, Andr. Olaru (Amariei 84’), Salhi, Curea (Toroc 84’), Martinov (I. Tănase 77’) – Zaluschi (P. Simon 77’), Piftor (L. Bodri 87’)

CSC Dumbrăvița nu va juca niciun amical săptămâna viitoare, iar la reluarea campionatului, la început de aprilie, va fi agzda la derby-ul Grupei B din play-out, cu Dumbrăvița.

LĂSAȚI UN MESAJ