CSC Dumbrăvița are deplasare săptămâna aceasta, înainte de următoarea pauză internațională. Jocul va fi la Chindia Târgoviște, iar Cosmin Stan speră la un nou rezultat bun în deplasare.
Echipa nu mai are, aparent, probleme medicale. Cosmin Stan speră ca elevii săi să profite de startul mai ”șchiop” de campionat al Chindiei. „Eșecul cu Metaloglobus nu ne-a schimbat starea de spirit în niciun caz. Dar ceea ce poate că s-a schimbat mai mult față de săptămânile trecute e faptul că ne-am concentrat mai mult pe noi și mai puțin pe adversar. Asta nu înseamnă că nu ne-am făcut temele. Am studiat atent adversarul, iar începând de marți, de la amicalul de la Recaș, am început să pregătim jocul și în funcție de cei de la Chindia. Nu au avut un început prea bun de campionat și cred că putem profita și noi de lucrul acesta, pentru că încă nu sunt legați așa cum trebuie”, a declarat Cosmin Stan pentru siteul clubului.
Sezonul trecut, meciul dintre cele două echipe din sezonul regulat a fost tot în Dâmbovița, iar dumbrăvițenii au jucat prost. Stan însă știe că acum va fi altceva, mai ales că echipa sa pare avantajată de jocuriel de deplasare. ”Anul trecut am pierdut cu 4-0 la Târgoviște, dar nu se pune în discuție o revanșă. Atunci a fost un meci total diferit, datele problemei au fost cu totul altele. Mă aștept la un nou meci bun în deplasare, cum am tot avut în ultima perioadă. Avem o singură înfrângere externă în ultima jumătate de an, la Miercurea Ciuc, dar și acolo am făcut un meci bun. Încercăm să îi ținem la distanță de noi pe cei de la Chindia, iar pentru asta avem nevoie de cel puțin un egal, pentru a menține diferența, sau de o victorie, pentru a o mări. Sunt în spatele nostru și, trebuie să fim realiști, ne uităm și la echipele care sunt în spatele nostru. Trebuie să fim atenți și să gestionăm bine situația”, a mai spus Stan.
Joculv a fi sâmbătă la ora 11 și nu va fi televizat.