Singura reprezentantă a Timișului în cupele europene, CSM Lugoj, este în toiul campaniei de achiziții. Clubul a adus patru noi jucătoare din străinătate, iar mutările nu se opresc aici.

Și în acest sezon, Lugojul va fi o ”multinațională”. Clubul a transferat din trei țări diferite. Aliona Martiniuc este din Republica Moldova și joacă pe postul de universal. Înaltă de 1,86, Martiniunc are 31 de ani și are un pa,mares impresionat. a jucat la echipe din Turcia, Polonia, Coreea de Sud, Japonia și Rusia, iar ultima oară a fost la Tulitsa Tula, în campionatul rusesc. Pentru postul de coordonatoare, a fost transferată sârboaica Tanja Grbic, care împlientel în curând 34 de ani. Grbic a jucat în Franța, unde a fost desemnată cea mai bună ridicătoare din campionat, după ce a jucat la Pays d’Aix Venelles. Înaltă de 1,78, a mai jucat în Serbia și Ungaria.

Tot din Serbia, Lugojul și-a luat o extremă. Sara Lozo are 25 de ani și a jucat ultima dată la Proton Saratov, în Rusia. A mai jucat în Turcia, Kazahstan și Serbia, iar în cariera a primit distincții pentru cel mai bun serviciu, cea mai bună extremă sau cea mai bună primire. Clubul a făcut un transfer și din Bulgaria, Veronika Bezhandolska. Jucătoarea are 1,90 și va împlini în august 30 de ani. A câștigat campionatul și cupa în Israel cu Maccabi Haifa sezonul trecut, și a mai jucat în Bulgaria, Ungaria și Cehia, campionate în care a fost desemnat cel mi bun centru.

Lugojul le-a păstrat din sezonul trecut pe Silvija Popovici, Simina Străchinescu, Adriana Rotaru, Andreea Gemănariu și Georgiana Popa. De asemenea, au mai fost transferate româncele Ramona Rus și Daiana Roman. De asemenea, clubul s-a înțeles cu încă o coordonatoare, al cărui nume îl vor anunța după semnare contractului. Lugojul ar mai caută să mai aducă o extremă și un centru, pentru a avea 14 jucătoare și a face față în campionat, cupă și cupele europene.

LĂSAȚI UN MESAJ