DISTRIBUIȚI

CSM Lugoj a suferit o nouă înfrângere la scorul de 3-1 în deplasare la Corona Brașov, formația antrenată de timișoreanul Ciprian Dârnescu. Este a doua înfrângere în patru zile a unei echipe timișene în fața celor brașovene, după baschet.

Brașovencele s-au detașat la conducere din primul set destul de rapid, cu 11-8 și datorită punctelor făcute de fosta jucătoare a Lugojului, Simina Străchinescu Setul s-a terminat cu 25-19, iar lucrurile au început diferit în al doilea act. Cu ajutorul punctelor finalizate de Marija Miljevic, CSM-ul a condus, dar din eroarea surorii sale Tamara, i s-a egalat la 11, iar apoi gazdele au luat setul cu 25-22. A fost o mare luptă în setul trei, când oaspetele au condus, agzdele reveneau, dar lugojenele cu reușit un 25-21. În ultimul set, terminat cu 25-18, lugojencele n-au mai reușit să conducă.

În total, au fost 101 minute de joc efectiv. Tamara Miljevic a fost cea mai bună realizatoare a lugojencelor, cu 17 puncte, urmată de Andra Artin, cu 14, Georgiana Popa și Yelennis Diaz Cairo, cu 7, Jocelyn Urias, cu 6, Ariana Pîrv, cu 5 puncte, Marija Mliljevic, cu 3, și Mina Dragovic, cu 2 puncte. Simina Străcinescu a semnat cele mai multe puncte ale Coronei, 16.

CSM Lugoj ar fi urmat să joace în 30 octombrie acasă cu CSM București, dar campionatul național de gimanstică ocupă Sala ”I.K. Ghermănescu”, pentru că în ”Lavinia Miloșovici” nu există sistem de fixare a aparatelor. Cele două echipe au făcut schimb, și vor juca miercuri de la 16 la București. Va fi a treia dpelasare consecutivă.

LĂSAȚI UN MESAJ