DISTRIBUIȚI

Oficial, echipele românești nu au ocupat nici în acest an toate cele cinci locuri de cupe europene de volei alocate de confederația CEV. CSM Lugoj, câștigătoarea Cupei României și ocupanta locului 3, avea drept să joace în a doua competiție valorică, respectiv Cupa CEV, dar a preferat să decline șansa istorică.

CSM Lugoj a jucat până acum doar în Cupa Challenge, a treia competiție valorică din voleiul inter-cluburi european. În martie, a jucat la Timișoara finala cu italienii de la Chieri, pe care a pierdut-o. A fost cel mai bun parcurs european, iar cel mai bun parcurs din istorie pe plan intern dădea dreptul echipei la prima participare din istorie în Cupa CEV. Clubul a preferat să opteze pentru Challenge. Locul 2, CSM Târgoviște, nu s-a înscris în nicio cupă euroepanp, deși România are cinci locuri! Rapid și Dinamo, de pe 4 și 5, au luat aceeași decizie, iar Voluntari și CSM București vor și ele în Cupa Challenge, în aceste condiții, de pe 6 și 7.

CSM Lugoj nu vrea în CEV Cupa din cauza unor condiții mai dure pentru sală. În mod cert, dacă în Cupa Challenge, s-a putut juca și semifinala acasă, acest lucru nu ar fi fost posibil în competiția de nivel superior. Astfel, spun reprezentanții clubului, s-a luat decizia aceasta. Practic, România avea un loc în Liga Campionilor, unde merge Blajul, două de Cupa CEV și două de Challenge. Însă în Challenge vor trei echipe. Deocamdată, înscrierea nu e oficializată. CSM Lugoj ar putea să nu beneficieze de coeficient și astfel, să joace din primul tur în Challenge.

Asta în condițiile în care la Timișoara s-ar fi putut juca meciuri de CEV, în ”Olimpia”! Cumva, conform proverbului ”Decât codșa la oraș, mai bine în satul tău fruntaș”, cu referire la optarea pentru o competiție europeană de nivel inferior celei în care se putea ajunge.

LĂSAȚI UN MESAJ