DISTRIBUIȚI

Anul 2023 se apropie de final și rămâne de analizat din ce în ce mai mult cu ce vom rămâne ca moștenire. S-a mai făcut un pas pentru realizarea unui studio regional de film, iar echipa din România a vizitat exemple de bună practică în acest sens din nordul Europei.

Viitorul centru, care ar urma să fie la Timișoara, se va numi West Romania Film Center. Pentru a vedea practic, cum funcționează lucrurile, membrii Asociației Documentor au fost la locații similare din Norvegia și Suedia. Viken Fimsenter este modelul care urmează să fie preluat, dar echipa a mers și în regiunea Gothenburg din Suedia, dar și Norsk Filminstitutt, la Fredrikstad. ”Regiunea de vest a României are cel mai mare potențial pentru realizarea de seriale și filme de lungmetraj și scurtmetraj, datorită unui număr foarte mare de actori, locații, orașe, peisaj natural dar și echipamente, tehnicieni, oameni capabili să facă costume, make up și așa mai departe. Avem un dezavantaj, că suntem la 500 de kilometri de București. Dacă eram la 200 de kilometric, cred că jumătate din producțiile de film din România se făceau în partea de Vest. Mă refer la Hunedoara, Bihor, Arad, Caraș-Severin și Timiș”, spune regizorul timișorean Florin Iepan.

Planul nu este doar de a înființa centrul de filme efectiv, ci și o asociație, pentru finanțări. Chiar dacă Asociația Documentor a mers în Norvegia și Suedia, modelul acestor centre regionale nu există doar în țările scandinave. Chiar și în vecini, în Ungaria, lucrurile funcționează foarte bine, iar Florin Iepan cunoaște și acest model, nu doar cel norvegian. ”În toată Europa există aceste birouri de film regionale și fonduri de film regionale. Au fost gândite să descentralizeze producția de film. Altfel, în mod natural se concentrează în capitale. Împreună cu partenerii noștri, Viken Filmsenter, un fond de film regional din partea de sud a Norvegiei, am gândit un proiect similar și pentru România, pe care sperăm să-l implementăm cel târziu la începutul anului 2024”, punctează regizorul. Această descentralizare a producției de film va aduce beneficii, efectiv, nu doar pentru industriile creative, ci și pentru turism și promovarea orașului, mai ales dacă e să ne gândim la impactul Hackerville, serial turnat și în Timișoara.

Astfel de inițiative ar urma să fie și finanțate. ”România va relansa schema prin care producătorii străini și români care lucrează în toată țara, nu numai în București, vor putea la sfârșitul producției să primească o parte din bani înapoi, dacă au cheltuit în economia locală. Astfel, o să fim și noi în pas cu lumea, de exemplu cu Ungaria, o țară în care se produc zeci de filme și seriale în fiecare an, tocmai pentru că au această schemă. Avantajele sunt în primul rând economice. Asociația pe care vrem să o înființăm se va numi Film InVest, acum suntem în discuții cu autoritățile locale, să le prezentăm acest proiect, să vedem în ce măsură găsim suportul legal, interesul, cum ar putea fi finanțat un astfel de proiect. Vom face demersuri și către Ministerul Culturii, iar în decembrie vom face o prezentare mai de amploare”, mai spune Florin Iepan.

Vizita în Norvegia a fost și surprinsă într-un documentar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ