Poate chiar punctul culminant al anului 2023, expoziția cu operele lui Constantin Brâncuși va începe la finalul acestei luni și va dura până la începutul anului viitor. Biletele au reușit să fie puse în sfârșit în vânzare, abia azi, 4 septembrie, deși acest lucru trebuia să se fi făcut deja, pentru că vernisajul este programat la 30 septembrie.
Astfel, expoziția ”Brâncuși: surse românești și perspective universale”, va avea loc la Muzeul Național de Artă Timișoara în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2-24. Ca o paranteză fie spus, nu știm nici acum când va fi ceremonia oficială de închidere a calendarului cultural pentru acest an, deși este destul de târziu. Revenind, la expoziție se vor expune peste 100 de lucrări importante, dintre fare 22 de sculpturi, 55 de fotografii și 11 de desene. Banii pentru expoziție vin de la Consiliul Județean Timiș, iar organizatorii sunt Muzeul Național de Artă, Fundația Art Encounters și Institutul Francez Timișoara.
Doritorii, timișoreni și turiști, au ocazia să ia de pe siteul expoziției bilete cu rezervarea unui interval pentru vizitare, dar vor fi și bilete la casieria muzeului. Gratuit la expoziție vor intra doar elevii, cadrele didactice însoțitoare, presa, dar și angajații muzeelor, ghizii acredidați din oraș, membri ai AICA, ICOM, ICOMOS, UAPR, persoane cu dizabilități și însoțitorii lor. Studenții vor plăti 22 de lei, iar pensionarii un tichet destul de piperat, de 55 de lei. Prețl pentru a vizita doar expoziția, la preț întreb, e 88 de lei, și mai există bilet pentru expoziție, dar și restul muzeului, la 100 de lei.
Reputata curatoare Doina Lemny s-a ocupat de expoziție. Siteul e deja gata de vizitat aici. Acolo există informații și despre volumul dedicat expoziției, pregătită de curatoare, cu articole despre viața și opera artistului, declarațiile ale unor mari personalități. Pe site găsiți informații despre biete, reguli de viziare, programul de mediere și echipa de proiect. Expoziția poate fi vizitată din 30 septembrie de miercuri până duminică, între orele 10-20. Lunea și mațri e închis. De asemenea, va fi închis în perioada 24-26 decembrie, în 31 decembrie și în 1-2 ianuarie.