Mai mulți producători de film din Norvegia au venit recent în Banat, cu ocazia unor proiecte culturale specifice anului 2023. Ocazie pentru ca Romeo Dunca să se ”lipească” și el cu al său celebru elicopter pentru puțină imagine, căci nu-i așa, și-a anunțat deja candidatura pentru Consiliul Județean Caraș-Severin deja.
Inițiativa de a face și în România o regionaliare a producției de film, ca să nu mai depindă totul de București, vine din Timișoara, căci e evident, în Cataș-Severin, unul dintre cele mai sărace județe din țară, lumea are alte preocupări de la baza piramidei lui Maslow. Adrian Mitchell, directorul Oslo Film Commission, și Anund Austena, directorul Centrului de Film Regional de la Viken au venit în România, la invitația lui Florin Iepan, prin proiectul West Romania Film Center, finanțat prin granturi SEE. Norvegienii au fost duși să vadă locați pentru a turna viitoare filme. Au avut și ”privilegiul” să se întâlnească cu Dominic Fritz, Alin Nica, Călin Bibarț, Ioan Popa și Romeo Dunca, iar ultimul i-a plimbat cu deja faimosul său elicopter. Președintele CJCS ar fi trebuit să trimită cu vehiculul materiale de construcții în satul din comuna Cornereva unde se ajunge doar cu mașina. Muncitorii au devenit musafirii de seamă. ”Este hipnotizant, nu numai peisajul și oamenii, dar și mâncarea, atmosfera, natura. Te aduce cu picioarele pe pământ, pentru că am fost în elicopter, dar a fost cu adevărat uimitor. Este o natură unică”, a spus Adrian Mitchell.
Prilej perfect pentru ca Romeo Dunca să își mi faăc puțină imagine, și în afara circului perpetuu din presa cărășeană. ”Echipa asta din Norvegia a venit în România să caute o posibilă colaborare cu firme şi oameni de aici, din județul nostru. Ei produc filme. Am vrut să le arăt că în zona noastră, în Banatul de munte, se pot face filme de care vor ei. Le putem găsit un loc potrivit pentru orice subiect au. Cum aveam o acțiune de ajutorare, am dat și eu o mână de ajutor pentru necăjiții aceia din satul Ineleț, satul agățat de nori, unde nu este drum. Locuitorii au o viață simplă dar foarte grea. Le-am spus norvegienilor să aștepte că am și eu de dus ceva materiale. Și asta a fost. I-am rugat să mă ajute că eram singur. Ei au crezut că sunt filmați cu camera ascunsă. Am rezolvat și cred că le-a plăcut. E o idee foarte bună să se facă filme în zona noastră. Peisajele sunt deosebite. Taxe nu există, încă se pot face multe lucruri mai ieftin decât în alte părți”, a spus Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin.
Florin Iepan face lobby pentru un Birou de Film în vestul țării. ”Noi încercăm să înființăm un Birou de Film Regional în partea de vest a României. Ar fi o premieră. În întâlnirile pe care le-au avut norvegii cu autoritățile locale și județene din regiunea de vest, aceștia au prezentat oportunitatea de a replica modelul lor. Modelul acesta din Norvegia ar putea fi replicat și în România. Acest oficiu de film va putea să promoveze regiunea ca locație filmare, pentru filme și seriale, internaționale și românești. Pe termen lung s-ar putea transforma și într-un Fond de Film Regional pentru partea de vest, care să ofere finanțări în plus față de oferă Centrul Național al Cinematografiei. Au fost niște discuții foarte substațiale, directe, la care a participat și domnul Cristian Mungiu, poate cel mai cunoscut regizor din România, care a colaborat cu entități din acestea și în Suedia și în alte țări, și știe foarte bine Timișoara, pentru că acum câțiva ani a realizat serialul de televiziune Hackerville, care a fost aproape în totalitate filmat în Timișoara și în regiune”, a spus regizorul Florin Iepan.
S-a ajuns cu propunerile inclusiv la nivel legislativ. ”Noi am făcut un amendament la Legea Cinematografiei, care a fost în dezbatere publică până acum două săptămâni, în care am propus Ministerului Culturii să cuprindă în noua Lege și existența acestor entități, acestor birouri de film regionale, și urmează să constituim această asociație ca o moștenire a Capitalei Culturale a Europei. Se închide în două-trei săptămâni, dar ea va trebui să lase în urmă o infrastructură, niște instituții noi, entități noi care să joace un rol important și în anii care urmează”, a mai precizat Iepan.
Rămâne de văzut dacă statul va avea cu adevărat interes, sau nervegienii vor rămâne cu amintirea unui zbor cu elicopterul pe Valea Cernei și cam atât.