DISTRIBUIȚI

Au fost săptămâni întregi la litigiul dintre jucătorul Tudor Moțiu și CSC Dumbrăvița, dar, până la urmă, fotbalistul a fost declarat liber. Jucătorul a profitat de o clauză de regulament cu care mulți fotbaliști pot scăpa de contractele cu cluburi ce nu le oferă șanse.

Moțiu are aucm 20 de ani, e fundaș central și a venit de la Poli Timișoara la Dumbrăvița tot după un litigiu câștigat. Aparent, jucătorull ar fi avut și pretenții financiare, iar la Camera Națională de Soluționare a Litigiilor, Dumbrăvița a formulat o cerere reconversională, adică și reclamantul a avut un tip de pretenții, respinse însă. ”Respinge excepția tardivității cererii reconvenționale. • Admite în parte cererea reclamantului jucător. • Constată încetarea raportului contractuale dintre părți pentru justă cauză, în temeiul art. 18.10 lit. a) teza a II-a din RSTJF începând cu 11.07.2024. • Respinge pretențiile reclamantului jucător, ca neîntemeiate. • Respinge cererea reconvențională formulată de club, ca neîntemeiată. • Obligă pârâtul la plata taxei de procedură și onorariul avocat parțial. • Cu recurs în 5 zile de la comunicare. • Pronunțată astăzi, 11.07.2024”, se arată pe siteul CNSL.

Articolul citat din regulament face referire la utilizarea unui fotbalist în sub 10% din meciurile sezonului. Dumbrăvița a avut, cu tot cu Cupa României, 27. ”Jucătorii şi cluburile pot invoca justa cauză şi justa cauză sportivă pentru denunţarea unilaterală a contractelor și/sau a legitimării pentru următoarele motive. nu au fost folosiţi efectiv, în ultimul an competiţional, în minim 10% din numărul total de jocuri oficiale al echipei clubului la care sunt legitimaţi, cu excepţia jocurilor la care au fost suspendaţi de către club sau instanţa disciplinară competentă ori au fost în imposibilitate de a juca din motive medicale, acest fapt urmând a fi probat. Această regulă nu este aplicabilă jucătorilor care evoluează pe postul de portar. Jucătorul interesat trebuie să adreseze o cerere în acest sens, comisiei competente, în termen de maxim 15 zile de la data ultimului joc oficial al anului competiţional respectiv, sub sancţiunea decăderii din drept”, se arată în Regulamentul privind statuttul și transferal jucătorilui de fotbal.

Altfel, Cosmin Stan a precizat că pe parcursul sezonului, nu a stat să facă astfel de calcule. ”Sunt antrenori care fac calcule. Sunt antrenori pentru care contează și firul de iarbă cum crește. Nu știu. Eu nu m-am gândit la lucrul acesta”, a precizat Stan. El a declarat anterior că nu se mai baza pe Moțiu, pe care l-a criticat pentru viața personală într-un stil aproape becalian.

LĂSAȚI UN MESAJ