Doi bărbați au fost duși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă după ce au făcut accident, fiind ”amețiți” la volan. Au stat 24 de ore în arest, să se mai ”răcorească”.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, după miezul nopții, un șofer de 39 de ani a intrat cu mașina într-un copac de pe marginea drumului, în Beba Veche. Poliția i-a măsurat alcoolemia, una destul de mare, 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, s-a constat că șoferul nu are permis, așa că a fost reținut. Ulterior, pentru bărbat s-a dispus arestul preventiv 30 de zile.
Tot sâmbătă, dar seara la 21, pe DJ 691 în Pișchia, un șofer de 37 de ani a lovit cu forgoneta o mașină ce venea din sens opus. Nu au fost victime, dar a fost sesizată poliția. Șoferul vinovat avea permisul suspendat și a refuzat să i se preleve probe biologice, așa că acum are dosar penal pentru cele două fapte.