Administrația USR și-a dat azi un nou test de repetență la comunicare, căci a reușit performanța să dea două comunicate de presă pe același subiect: transportul public. Mai întâi, primăria a anunțat doar despre reluarea circulației tramvaiului 4 și revenirea la traseul de pe Cetății al tramvaiului 7, pentru ca după peste 4 ore, STPT să comunice că sunt schimbări și ep alte trasee, care nu implică linia de tramvai reabilitată.
Ca să subliniem haosul în care acest partid a aruncat orașul și, mai ales, comunicarea instituțională, care este varză de câdn a preluat Fritz mandatul, subliniem că primăria, dar și Societatea Mitropolitană de Transport Timișoara, cât și Societatea de Transport Public Timișoara sunt conduse de persoane din ”partidul oamenilor noi”. Cu toate aceste, instituțiile par mai dușmane decât SUA și Japonia îniante lansarea bombei nucleare, căci comunicarea între ele nu există. Astăzi, timișorenii care sunau la dispecerat să afle despre realurea circulației tramvaiului 4 aflau că STPT, adică operatorul efectiv de transport, nu știa încă ce traseu va avea tramvaiul, dat findcă pe Calea Stan Vidrighin, adică pe traseul ”clasic”, nu se poate circula.
Iar dacă primăria ne-a anunțat că la 12,15 se reia tramvaiul, iată, STPT a găsit de cuvință să anunțe că tramvaiul 7 se reia duminică, la ora 13, pe traseul vechi. Până atunci, va circula de dimineață pe circuitul clasic Elisabetin-Fratelia-Iosefin, adicăt raseul inițial al acestei linii. Mai aflpm că de duminică, linia 32 de autobuze, ce întoarcea în Sinaia, va merge de acum încolo până la Catedrala Mitropolitană. De asemenea, de luni, 19 februrie, vine o veste bună pentru cei din zona Crișan. Linia 28 va merge până la Bastion, nu doar până în Pața Virgil Economu.
Iar dacă cei din Fratelia și nord-estul orașului sunt avantajați, veștile proaste vin pentru cei din Ronaț. De luni, microbuzul sau autobuzul 5 nu vor mai circula până în Piața 700, ci până la Balta Verde. Așadar, cine vine din capătul orașului spre centru, va trebui să aștepte tramvaiul 4 sau 7, căci nu-i așa, e în interesul SMTT ca timișorenii să piardă timpul și să își facă abonament general, nu pe o linie, în contextul în care abonamentul pe două linii nu mai există. Asta în condițiile în care tramvaiul 5 mergea până la Pădurea Verde!