DISTRIBUIȚI

Dan Alexa e noul antrenor principal la ASU Politehnica, după demisia lui Octavian Benga. Ipoteza unei ”lucrături” e negată de Alexa, care a spune că ar fi dorit ca Benga să fie în continuare principal, iar el director tehnic. Totuși, Alexa spune că simte că se putea rata intrarea în play-off.

Alexa spune că propunerea a fost ca Benga să se consulte cu oamenii din club, implicit și cu el. ”A fost și pentru noi o situație neașteptată. Am venit la Poli pentru un singur obiectiv, acela de a încerca promovarea. Pentru noi este foarte important anul acesta, pentru că se fac eforturi, din toate punctele de vedere, să putem să ne atingem acest obiectiv. Am acceptat imediat pentru că în momentul acesta este o situație grea. Tavi a plecat. Îmi pare rău. De Tavi o să vorbesc frumos tot timpul. Este un antrenor foarte talentat, un antrenor care a avut rezultate bune aici. Îmi pare rău, pentru că aici tot timpul s-a lucrat în echipă. Lucrurile s-au reușit conlucrând foarte bine. Nu a fost loc de orgoliu. Am discutat cu Tavi, am încercat să-i explic că poziția lui de antrenor principal nu se schimbă. A fost alegerea lui. Am acceptat să vin, așa cum am acceptat să vin în vară să ajut Poli.  Îmi doresc foarte mult să reușim promovarea. În momentul acesta, sunt total împotriva a orice va disturba faptul de a nu ne îndeplini acesta obiectiv și cred că tărie că se poate promova”, a declarat noul antrenor.

Alexa nu mai vorbește neapărat doar de play-off, ci și de promovare. Antrenorul crede că exista riscul să nu se intre în primele 6. ”Nu este o situație roz, chiar dacă în momentul acesta suntem pe poziția a treia. Sâmbătă nu vom juca. E riscul să pierdem play-off-ul. Multe echipe au venit lângă noi, e o situație delicată, și trebuie să facem lucrurile corect pentru că în capul meu și al tuturor celor care conduc aceste club este să reușim promovarea. Asta este și dorința noastră, și vom face tot ce ține de noi pentru asta. Toate eforturile care se fac sunt pentru a se reuși această promovare istorică. Timișoara are nevoie de Poli. Poli are nevoie de Liga 1. Cred că a trecut destulă vreme în care s-a suferit din punctul acesta de vedere. Lumea are nevoie de un refresh, să vadă iarăși Poli în primo ligă. Să fie conviși că toți din club vom face tot ceea ce ține de noi pentru a reuși performanța asta”, a punctat antrenorul.

Alexa spune că decizia lui Benga a fost una de orgoliu. ”În discuția mea cu Tavi i-am spus că rămâne antrenor principal, decide absolut tot ce ține de mersul echipei. Era problema doar să se sfătuiască, nu neapărat cu mine, ci cu toții oamenii care vor binele acestui club. El a înțeles, din punctul meu de vedere, greșit. Eu i-am explicat foarte clar. Lucrurile erau clare. Îmi pare rău. Cred că a fost o decizie luată de orgoliu și care nu și-a avut rostul. E normal să colaborez cu oamenii din club, pentru că în momentul acesta, eu nu văd o situație roz din punct de vedere al clasamentului. S-a strâns clasamentul, suntem la 1-2 față de urmăritoarele noastre. Avem un joc în plus, față de altele avem 2. Sâmbătă îmi doresc să rămânem pe această poziție, deși va fi foarte greu. Era normal să colaborăm, era normal să ne sfătuim. Eu ala văd lucrurile.  Și eu când eram antrenor principal, mă sfătuiam cu oamenii în care credeam. Eu zic că Tavi s-a pripit. Eu îi doresc multă baftă. Cât a fost aici, și-a făcut bine treaba. Dar obiectivele lui Poli sunt mult mai importante, sunt tot ceea ce contează în momentul acesta. Dacă e ceva ce nu merge bine o să ridic imediat problelam sau o să iau măsuri, a precizat Alexa.

Alexa a vorbit și despre ratarea obiectivului cu Rapid, în play-off-ul din vară. ”Anul trecut a fost o situație specială. Au fost doar cinci jocuri. Veniserăm după două luni de pandemie. Acum e cu totul alt play-off, se intră cu punctele pe care le acumulăm. Asta iarăși a fost o problemă. Nu se mai înjumătățesc punctele. Orice victorie contează enorm de mult în momentul acesta. Se va juca tur-retur. Sunt mult mai multe meciuri. Poți să reglezi un anumit insucces. Sezonul trecut nu puteai face asta, pentru că orice înfrângere avea valoare de insucces dublu”, consideră Alexa.

Despre lot, antrenorul spune că e valoros, dar că problemele sunt cauzate de coronavirus. ”Contează foarte mult. S-au făcut eforturi foarte mari să aducem jucătorii pe care i-am adus. Cred căe chipa este mult întărită valoric față de sezonul trecut. Avem jucători care au foarte multe meciuri în Liga 1, jucători care sunt legați de Timișoara, care sunt legați de Poli. Ei sunt nucleul de bază pe care toată lumea se bazează. Avem jucători tineri, care pot progresa și cred cu tărie că pot contribui și eu la progresul lor. Avem un lot bun, de care sunt foarte mulțumit, și cred că nimeni nu poate să-mi spună altceva. Asta îmi dă foarte multă încredere. Suntem, ca valoare de lot, în primele șase echipe. Din păcate, apar situații cu testările covid și nu știi niciodată pe cine te bazezi și pe cine nu”, a mai precizat antrenorul.

Altfel, de fapt, cinci jucători ar fi infectați cu coronavirus, nu patru. Este vorba de Ioan Mera, Alexandru Munteanu, Alin Manea, Nicolae Sofran și Ionuț Coadă.

LĂSAȚI UN MESAJ