Primăria Timișoara organizează o dezbatere publică privind viitoarele reguli urbanistice din oraș. Discuția va fi vineri, când în Banat multă lume merge la cimitire, pentru Ziua Morților, așadar, nu e cea mai fericită programare.
În dezbatere vor fi procedurile de restructurare urbană a terenurilor în concordanță cu Planul Urbanistic General, prevederile din Regulamentul Local de Urbanism aprobat încă de anul trecut, dar și regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de Negociere pentru Restructurare Urbană din cadrul primăriei. Practic, normativele prin care municipalitate vrea să se asigure că nu se vor mai face cartiere fără străzi, rețele de utilitări, spați verzi și alte lucruri necesare unor cartiere ce vor ”răsări” în următorii ani pe locul fostelor platforme industriale. Aici se poate consulta proiectul de hotărâre supus dezbaterii.
Dezbaterea va fi vineri, 1 noiembrie, de la ora 13, în Sala de Consiliu a primăriei. Opiniile, sugestiile sau dorința de a lua cuvântul pot fi comunicate până vineir, 1 nov, ora 10 la adresele primariatm@primariatm.ro și camelia.crisan@primariatm.ro sau direct la Camera 12 din primărie. Este nevoie să precizați numele complet, rolul în care participați (dacă reprezentați o organizație sau o persoană terță) și dacă doriți să luați cuvântul în dezbatere să detaliați opiniile și recomandările dumneavoastră. Fiecare persoană va avea la dispoziție 3 cuvinte pentru a-și expune punctul de vedere.