DISTRIBUIȚI

SCM USV Timișoara a triumfat la scorul de 20-17 în meciul cu Steaua București, al semifinalei campionatului. Un succes cu unele emoții, nu neapărat în cel mai bun meci de rugby pentru spectatori, dar un rezultat mare pentru bănățeni, care visează de ani buni să mai ia un trofeu.

Meciul a început cu o modificare rapidă de scor, o lovitură de pedeapsă transformată de Alin Conache. Daniel Plai a egalat rapid, la o penalitate dictată după un eseu anulat Timișoareai pentru ”înainte”. Steaua a ajuns însă regulamentar în terenul de țintă al bănățenilor, iar Doroftei a semnat eseul transformat de Conache pentru 3-10 pe tabelă. ”Militarii” au irosit o lovitura de pedeapsă, iar până la pauză, Iliesa a semnat un eseul frumos pentru Timișoara. Din pcăate, Plai a ratta transformarea și s-a intrat cu 8-10 la pauză.

La reluarea jocului a urmat un festival de ratări din lovituri libere, mai întâi prin Plai, iar apoi, Conache. Timișoara a jucat și zece minute în inferioritate, după ce Rupanu a văzut cartonașul galben. Conache a mai ratat încă o dată, din penalitate de poziție centrală acordată, după care a trecut la execuție Fructos, dar și argentinianul e greșit. Până urmă, aproape de jumătatea reprizei, Plai a marcat din picior pentru 11-10 și apoi, tot el a mai pus 3 puncte. Rupanu a reintrat. Plai a mai irosit o penalitate, iar apoi numărul 9 a înscris alte două. Pe final, Steaua a dat un eseu cu grămadă, transformat de Conache însă doar pentru statistică.

Mugur Preda a punctat că echipa făcut greșeli. ”E un moment extraordinar pentru noi, pentru grup Dar am trăti cu emoții, pentru că ne-am așteptat să fie meciul acesta greu. Din păcate, noi l-am făcut noi greu, nu am reușit să fructificăm ocaziile pe care le-am avut. Și în prima repriză am consumat extrem de multă energie, pentru că din păcate intrăm un pic în vrei când suntem conduși, deși era minutul 20. Am intrat destul de bine în repriza  a doua destul de bine. Nu am reușit să fructificăm două ocazii mari. Din păcate, ajungi să trăiești pe final cu emoții, pentru că nu gestionezi anumite momente. Dar felicit încă o dată băieții pentru că cred că e al patrulea sau al cincilea meci în care revin și știu să câștige meciul pe final. Asta înseamnă maturitatea grupului, un grup sudat care merge până la capăt și știe să câștige meciul, ceea ce-mi doresc și în finală. La pauză am avut o discuție, am reușit să rectificăm evoluția și să câștigăm pe final”, a precizat antrenorul Timișoarei.

Eugen Căpățînă a fost foarte emoționat după meci. ”Pentru mine, eextraordinar. E un moment greu, e ultima semifinal acasă. E important că am câștigat și cum am promis la începutul anului 15 finale, așa o să facem. 15 medalii, așa ne-am propus să câștigăm. A fost un meci foarte dificil, se știe că semifinalele se câștigă, nu se joacă. Ne-am pus în poziția în care am făcut foarte, foarte multe greșeli. Dintre toate meciurile pe care le-am jucat până acum, nu ne-am făcut deloc jocul, nu ne-am făcut nimic din ce ne-am rpopus. Și totuși a câștigat. Ce ar înseamna dacă am juca ce ne propunem. Avem o echipă bună, dar câteodată nu prea respectăm ceea ce e de respectat”, a punctat pilierul.

Firește, roș-albaștrii au fost dezamăgitiți. ”Sunt un pic dezamătgit de meci, dar nu avem ce face în momentul de față. Am ratat oportunitățile. Trebuie să ne reveim să luptăm pentru locul 3. Nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat la pauză, sunt curios și eu ce explciații o să aibă băieții. Au controlat meciul toată repriza, chiar i-am felicitat. Au avut în ultima parte a primei reprize vreo zece minute în care ne-am apărat, foarte bine, după care probabil ne-am relaxat. Am greșit și noi și Timișoara”, a spus Vasile Lucaci, antrenorul Stelei”, a spus Vasile Lucaci.

Finala se va juca duminica viitoare, pe Arcul de Triumf, cu Baia Mare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ