Ca în fiecare an, Aquatim s-a ocupat de organizarea concursului ”Apa pe care ne-o dorim” (The Water We Want), desfășurat sub patronajul UNESCO. Faza națională s-a terminat și s-au stabilit lucrările celor șase finaliști.
Concursul este organizat anual de Rețeaua Internațională a Muzeelor Apei (WAMU-NET), din care face parte și Aquatim, care are un astfel de muzeu. Tematica ediției a a V-a a concursului a fost legată de apa dulce și cum protejăm această resursă importantă. Peste 60 de școli din mai multe orașe și țări au trimis peste 50 de lucrări, făcute de copii cu vârste între 6 și 19 ani. Printre temele abordate specific regăsim: aspecte legate de resursele naturale, biodiversitate, consum sustenabil, ecosisteme, poluare, dar și spiritualitate și folclor.
Momentan, lucrările finaliste pot fi văzut pe paginile de Facebook ale Aquapic și Aquatim, și vor fi urcate în expoziția digtală internațională a siteului concursului. Se vor da șase premii de 2500 de euro fiecare, în iunie. Se vor da și diplome semnate de președintele WAMU-NET. Din juriul internațional fac parte membrii Comitetului Consultativ al WAMU-NET, experți independenți (educatori) și reprezentanți din comunitatea apei UNESCO.
Între cei șase finaliști regăsim doi elevi din Timișoara, un elevi din Deva, doi din București, și o fată din Republica Moldova. Profesori lor coordonatori sunt Minodora Giuchici, Rodica Tache, Monika Hompot, Mihaela Petre, Svetlana Căprian. Iată și finaliștii:
- Apa e care ne-o dorim / The Water We Want, categoria videoclip sau alte creații media, 13-18 ani, autor Gheorghe Bebeșelea, 18 ani, Colegiul Tehnic Emanoil Ungureanu Timișoara;
- Cum va arăta viitorul? / What Will the Future Look Like?, categoria desen, 10-12 ani, autor Carina Modra, 11 ani, Școala Gimnazială nr. 24 Timișoara;
- Nemurirea din apă / Immortality from water, categoria videoclip sau alte creații media, 19-25 ani, autor Mihai Casian Drăgoi, 19 ani, Liceul Tehnologic Energetic Dragomir Hurmuzescu Deva;
- Apa vieții / The water of life, categoria desen, 13-18 ani, autor Maria Ariana Hila, 13 ani, Liceul Bilingv Miguel de Cervantes București;
- Consecință / Consequence, categoria desen, 10-12 ani, autor Mihai Tudor Hila, 11 ani, Liceul Bilingv Miguel de Cervantes București;
- Cântecul Apei / Song of Water, categoria desen, 13-18 ani, autor Daniela Căprian, 14 ani, Școala Raională de Arte Plastice Nicolae Moisei, Telenești, Republica Moldova.