După ce partidul AUR vehiculează tot mai mult că îl vrea pe Valer Kovacs viitor ministru de Interne, în mod curios (poate fi foarte o coincidență, sic!), Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș simte neovia să facă o informare publică despre un doar penal ce-l vizează pe agentul dat afară din poliție. Cazul este despre un șofer care a vrut să mituiască o brigadă care l-a prins beat la volan.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș ne spune că s-a ajuns la un acord de recunoaștere a vinovăției inculpatului. ”În fapt, s-a reținut că în data de 21.09.2023, în jurul orei 08:30, în timp ce se afla pe autostrada A1 Deva-Nădlac, în parcarea din zona km 428, inculpatul B.L.E. a oferit suma de 20 Euro agenților de poliție K.V.S., C.C.B. și F.S. din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Brigada Autostrăzi și Misiuni Speciale – Biroul de Poliție A1 Deva-Nădlac, pentru ca aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu referitoare la testarea cu aparatul etilotest în vederea stabilirii alcoolemiei inculpatului”, se arată într-un comunciat al Parchetulii de pe lângă Tribunalul Timiș.
Pe Valer Kovacs îl mai cheamă, pentru conformitate, și Sandor. El nu mai lucrează la Poliția Autostrăzi după ce a fost dat afară pentru că i-a dat Dianei Șoșoacă ”recuzita” pentru pozele binecunoscute pe motocicletă. Însă Kovacs nu apare alături de partidul SOS, ci ieri a vorbit în cadrul unei conferințe AUR timiș, semn căa devenit oficial membru de partid. Și probabil, visează să fie ministrul de Interne al României.
Dosarul despre cre procurorii au simțit nevoia să comunice acum s-a trimis spre judecare la Tribunalul Timiș.
foto: Facebook