Festivalul de gastronomie lentă și tot felul de teme ecologiste La Pas are loc în acest an în perioada 4-6 octombrie. Locația este Casa Tineretului, iar invitatul special e Dragoș Pătraru.
Festivalul de hrană bună și cultură sustenabilă va veni cu puține și gogoșile Emiliei Popa de la Margina, deserturile tradiționale ale Ștefaniei Bijan din Cornevereva, brânza variată și pastele artizanele ale asociației Curtea Culorilor, mierdul din Buzău, rețete ucraineie ale Iryna Chykaliuk, pâinea fără gluten a Anei Negru, legumele de la Farmely, meniurile vegane de la Green Aware, dar și de la Cuib, invitați speciale din Iași la eveniment. „Pregătim pentru această ediție peste 30 de ateliere și activități diverse – dezbateri, film și carte, expoziții, spații de joacă și experimentare pentru copiii și adolescenți, concerte și alte surprize pe care vă invităm să le descoperiți. Ne adresăm unui public divers, implicăm deopotrivă experți și cetățeni, preocupați de tema sustenabilității, construind împreună cu aceștia experiențe de învățare și contexte de conexiune socială, aliniindu-ne principiilor Pactului Climatic European, promovat în România de Asociația REPER 21”, spune organizatoarea Mihaela Vețan.
Invitat special e jurnalistul Dragoș Pătratu. El va veni la o altfel de întâlnire cu timișorenii, pe principiul ”Întreabă-mă orice!”. ”„Într-un eveniment dedicat hranei, nu puteam evita o discuție despre legătura dintre alimentație și un stil de viață sănătos. Pregătiți-vă întrebări pe care doriți să le adresați cunoscutului jurnalist și haideți să le abordăm la scenă deschisă!”, anunță Mihaela Vețan. El nu va fi însă singurul demn de atenție, căci la eveniment vin peste 40 de artizani cu produse alimentare ecologice, păpuși-hand-made, bijuterii produse similar, obiecte de ceramică lucrată manual, produse cosmetice naturale, dar și haine și accesorii. Evenimentul promovează și o atitudine resposanbilă față de modă, astfel că instalația ”free fashion” a Carinei Bălan va fi expusă la festival.
Se organizează ateliere de făcut jucării din resturi textile cu Cătălina Socoloescu, de preparatalifii magice, cu Oana Frențiu, de dans contemporan, cu Amalia Toader, de făurit bijuterii, cu Radu Muj, dar și Slow Living (A trăi lent), cu Roberta Sechereș. Vor fi și concerte cu Byron, Imund și Ana Coman. Accesul va fi liber, cu excepția concertelor. Festivalul începe vineri, 4 octombrie, la 16,30, iar sâmbătă și duminică, de la ora 11.