DISTRIBUIȚI

Surpriză maximă din partea primarului Horia Bugarin pentru cei care vor să construiască de acum înainte în Dumbrăviţa. În contradicţie cu practica altor administraţii ale unor localităţi adiacente Timişoarei, taxele de urgenţă pentru eliberarea de certificate de urbanism şi autorizaţii de construire au crescut în Dumbrăviţa, de anul acesta, chiar şi cu mai mult de 43 de procente.

Deşi programul electoral al primarului Horia Bugarin, disponibil la acest link, abundă în referiri la sprijinirea mediului de afaceri, chiar şi prin facilităţi fiscale, hotărârea privind stabilirea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2021, iniţiată chiar de primarul în exerciţiu, îi arde grav la buzunare pe cei care, chiar şi în aceste vremuri marcate de incertitudine, se încumetă să construiască, dezvoltând comuna. Inutil să mai repetăm în detaliu toate avantajele pe care administraţia le are direct de pe urma fiecărei construcţii care demarează în zonă, prin taxe şi impozite de tot felul încasate de la constructor şi, ulterior, de la proprietar/i. Fiecare nou proprietar stabilit în Dumbrăviţa se transformă implicit într-un contributor permanent la bugetul local, primarul Bugarin fiind un adept declarat al creşterii colectării de taxe şi impozite la bugetul local.

În raport cu anul 2020,

…taxa pentru eliberarea în regim de urgenţă a certificatului de urbanism a crescut de la 314 lei la 500 de lei pentru persoanele fizice şi de la 837 de lei la 1.000 de lei pentru persoanele juridice. De asemenea, taxa pentru eliberarea în regim de urgenţă a autorizaţiei de construire a crescut de la 523 de lei la 750 de lei pentru persoanele fizice şi de la 2.092 de lei la 3.000 de lei, cu peste 43% în cazul persoanelor juridice. Documentul poate fi consultat aici.

Practica primarului Bugarin este în totală discordanţă şi cu cea a Guvernului României, un executiv PNL – USR-PLUS – UDMR preocupat, la vreme de pandemie, să sprijine sub diverse forme mediul de afaceri, nicidecum să-l îngroape în taxe şi impozite majorate.

Prin comparaţie,…

…aflaţi că la Moşniţa, dacă sunt eliberate în regim de urgenţă, o autorizaţie de construire înseamnă maxim 1.021 lei (spre deosebire de 3.000 de lei în Dumbrăviţa), iar un certificat de urbanism ajunge la 275 de lei + contravaloarea taxei standard de eliberare, adică i se mai adaugă 20 – 30 de lei, în funcţie de suprafaţa pentru care se obţine certificatul. Spre deosebire de Dumbrăviţa, unde acelaşi document (certificatul de urbanism) costă până la 1.000 de lei. În raport cu anul 2020, în Moşniţa cele două taxe au fost majorate cu numai 15 sau 36 de lei, spre deosebire de Dumbrăviţa, unde aceste taxe au crescut şi cu până la 908 lei. Documentul referitor la taxele şi impozitele aplicabile în Moşniţa poate fi consultat aici.

Mai aproape,

…la Giarmata, unde – spre deosebire de Dumbrăviţa – există chiar şi banalele trotuare, taxa pentru eliberarea în regim de urgenţă a certificatului de urbanism este 259 de lei pentru persoanele fizice şi 547 de lei pentru persoanele juridice. Tot la Giarmata, taxa pentru eliberarea în regim de urgenţă a autorizaţiei de construire este 547 de lei pentru persoanele fizice şi 1.094 de lei în cazul persoanelor juridice. Documentul referitor la taxele şi impozitele aplicabile în Giarmata poate fi consultat aici.

Evident că…
…vom publica de îndată, chiar în continuarea acestor rânduri, orice precizări primite (dacă va fi cazul) din partea administrației publice locale ori a primarului Horia Bugarin.

Cauți un loc în care să îți poți spune necenzurat părerea pe teme administrative de actualitate? Te poți înscrie pe Info Dumbrăvița.
Vom reveni.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ