CSC Dumbrăvița și Viitorul Pandurii Târgu Jiu, echipa antrenată de timișoreanul Călin Cojocaru, au terminat la scorul de 1-1 meciul jucat sâmbătă dimineața la Ghiroda. Așa cum se știe, arena din comuna alb-verde a luat o ”pauză”, pentru ca terenul să se refacă. Meciul a fost unul tipic de partea inferioară a clasamentului ligii secunde.
După primul minut, Dumbrăvița a primit lovitură liberă și a început perfect meciul. Zaluschi a bătutu, iar Zurbagiu, nemarcat, a marcat cu capul. Din minutul 13, Viitorul Pandurii a maia vut o problemă, căci Vavide Jozic și-a spart capul șși a jucat până la pauză bandajat, pentru ca apoi să ajungă la spital. Ghinescu a avut și el o ocazie, pentru ca oltenii să domine însă prima repriză. La o ocazie mare, Trifon a ieșit și s-a și agățat de Popa, atins apoi și de un fundaș. S-a dat penaltu, iar Brînzan e egalat în minutul 33. Ulterior, gazdele au mai avut o ocazie prin Brînzan, pentru ca jocul să se schimbe în repriza a doua.
Dumbrăvița a deventi periculoasă după jumătatea reprizei a doua. Salhi a avut o ocazie în minutul 74, iar apoi, în șase minute, Paulevici nemarcat a trimis pe lângă poartă. Popa l-a pus la muncă pe Trifon, iar la poarta oaspeților, și Tănase a consemnat o ratare. Finalul a fost cu tensiune, căci fiecare echipă și-a dorit să câștige. Fosutl polsit Tiihonen l-a scuipat pe Martinov, iar arbitrul Vădana nu a avut reacție. Și rezerva de la Cluj, Mircea Salomir, fiul mai cunoscutului Marian, a ”dormit” când Macavei a venit în repriza a doua pe bancă, deși nu era trecut pe raport. Directorul sportiv nu a fost pe bancă delegat de la început după ce Stan i-ar fi strigat aiureli la Reșița.
CSC Dumbrăvița: Trifon – Tismonar (I. Tănase 46′), Țieranu, Zurbagiu (cpt.), Ghinescu (Gladun 46′) – Cibi (Amariei 46′), Salhi – Paulevici, Zaluschi (Martinov 70′), Andr. Toroc – Plokhotnyuk (Nortey 77′)
Viitorul Pandurii: Rob. Geantă – Mrsulja, Dav. Savu, Ed. Croitoru, Godja – Brînzan (cpt.)(Moisie 70′), Acolatse (Nic. Geană 90′) – Jozic (Tiihonen 46′), Vulpe, Dr. Popa (Andreaș 90′) – Gîrbiță (Buțurcă 81′)
Cosmin Stan spune că rezultatul e echitabil. ”O remiză echitabilă, pentru că au fost două reprize diferite. O primă repriză în care ei și-au impus jocul, au jucat mai bine, și în a doua repriză, probabil și datorită schimbărilor pe care noi le-am făcut la pauză, noi am fost în controlul jocului. Dar, din păcate, nu am reușit să marcăm golul victoriei, deși am avut foarte multe ocazii. Nici nu cred că am maid at gol așa de repede, să dăm gol chiar a prima fază. În loc să ne ajute golul, aceasta parcă ne-a turnat plumb în picioare, pentru că am făcut o primă repriză modestă, în care ei au fost n control. Nu ne-a ajutat foarte mult faptul că am marcat la prima fază”, a spus antrenorul despre meci.
Călin Cojocaru a fost de aceeași părere. ”Un meci frumos. Urât pentru noi. Primul minut, exeucrabil! Am jucat o minge, practic le-am făcut golul cadou. Un pas înainte jucat pe o neglijență mare a fundașului meu dreapta. A greșit impardonabil. După aceea o fază fixă, dormim, și începem practic meciul de 1-0. După primul minut consider că am pus stăpânire pe joc. Prima repriză, am dominat-o clar. Ne-am creat cel puțin patru-cinci ocazii. Amr ata vreo două-trei din 6-10 metri. Una de pe 11 metri nu am reușit să o băgăm în poartă. La penalty am marcat dintr-un penalty clar. Mă dernajează ratările, dar nu poți să începi jocul de 1-0! În repriza a doua au venit ei epste noi cu multe faze fixe, lovituri libere, toate mingile aruncate în careu. Scolo sunt ei mai periculoși. Noi nu am reușit să ne creem ocazii repriza a dua și consider, per ansamblu, un rezultat echitabil. Dar ocaziile mai clare le-am avut noi. A fost cald, dar nu vreau să caut scuze, pentru că noi românii suntem campioni la scuze”, spune Cojocaru.
El a deplâns din nou starea fotbalistică a județului Timiș. ”Județul Timiș, localitatea Timișoara sunt un dezastru. N-ai unde să joci fotbal. Îi respect pe oamenii care încearcă să facă fotbal aici, dar când văd numai studii de fezabilitate… Când mai citesc și eu ziarele de aici, numai lucruri din astea. Nu văd un fir de iarbă pe vreun teren. Numai pe hârtie. Se apropie alegerile, pun pariu că se mai construiesc în vreo șase-șapte cartiere stadioane. Și voi vă chinuiți să jucați aici, la Dumbrăvița. Nu există respect pentru sport, e zero-barat orașul. Mort! Niciun om nu are nicio emoție în orașul asta din punct de vedere al sportului, să meargă în weekend la un meci de baschet, de handbal, de fotbal. Unde să stea și spectatorii? Vii la meci, mori de cald, faci infarct în tribună vara Iarna îngheți de frig, îți tremură picioarele. Cum să vină și oamenii, să îi atragi. Dacă oferi condiții zero. Dosr studii, studii, studii. Văd că-n alte orașe cresc două-trei stadioane. Aici unde nu sunt oameni câte locuri de muncă sunt disponibile, nu există niciun teren. Păcat. Doar n-avem forță. Oamenii doar vorbesc. Ar trebui să facem și fapte. Și pentru sportivi și ziariști e o umilință să vii să stai în condițile astea, în căldură, să filmezi, să scrii despre meci. Pentru noi, antrenori, normal. Nu vreau să zic, dar vă dați și voi seama, nu e un stadion de Liga 2!”, a mai spus Cojocaru.
Dumbrăvița va juca la Arad joi în Cupa României cu UTA și apoi, la Mioveni duminică dimineața.